MS primește 10 milioane de franci elvețieni pentru pregătirea medicilor și asistenților



Ministerul Sănătății va beneficia pentru opt ani, de o finanțare nerambursabilă, în valoare de 10 milioane de franci elvețieni, pentru dezvoltarea unor programe de pregătire a medicilor și asistenților, pentru specialitățile terapie intensivă, pediatrie, neonatologie și medicină de familie.
Programul de pregătire al medicilor de familie va urmări înființarea unor noi centre multifuncționale, iar în cadrul celui care vizează serviciile de urgență va fi inclusă și colaborarea cu serviciul aerian de salvare elvețian REGA care se va implica în dezvoltarea capacității de salvare aeriană a echipajelor române.
Proiectul se derulează în perioada 19 decembrie 2011-6 decembrie 2019, iar finanțarea se acordă în cadrul „Programului de Cooperare „Elvețiano-Român” (SRCP) aprobat prin Acordul Cadru încheiat între Consiliul Federal Elvețian și Guvernul României pentru implementarea Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru reducerea disparităților economico-sociale din cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la 7 septembrie 2010, informează Ministerul Sănătății.
Finanțarea acordată va fi administrată în Elveția și în România și este considerată contribuție elvețiană în favoarea României. Co-finanțarea de 15% se va furniza de către Ministerul Sănătății.
Acesta nu este prima colaborare româno-elvețiană în domeniul Sănătății. În perioada 1996-2006, România a mai beneficiat de subvenții elvețiene în cadrul a trei programe care au vizat dezvoltarea serviciilor de urgență și neonatale din țara noastră, potrivit MS.