Ministerul Sănătății organizează în perioada, 15 mai – 21 iunie 2019, sesiune de examene pentru obținerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentiști și farmaciști, anunță Direcția de Sănătate Publică (DSP), citată de Mediafax.
Pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidații care finalizează până la data de 31 martie 2019 pregătirea teoretică și practică efectuată în vederea obținerii atestatelor de studii complementare. Înscrierile pentru examene se fac în perioada 1 aprilie-15 aprilie, în baza unei cereri stas, publicate pe site-ul Direcției de Sănătate Publică, transmite sursa citată.
Examenele se vor desfășura în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătății în care s-a efectuat pregătirea. Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepția probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiții minime de promovare, cu calificativ admis/respins. În cazul în care la una din probele de examen nu se obține nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat. Media finală minimă de promovare a examenului pentru obținerea atestatelor de studii complementare este 7,00.
Dosarele de examen pot fi depuse sau transmise prin servicii poștale, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătății, sediul din Str. Bodești nr. 1, sector 2, București, cu excepția atestatelor în Acupunctură, Api-Fito-Aromaterapie, Asistența medicală de urgență prespitalicească, Asistența medicală de urgență pentru structuri UPU, Farmacie homeopată, Homeopatie și Implantologie.
Înscrierile pentru atestatele în Acupunctură, Api-Fito-Aromaterapie, Asistența medicală de urgență prespitalicească, Asistența medicală de urgență pentru structuri UPU, Farmacie homeopată, Homeopatie și Implantologie se fac în aceeași perioadă, respectiv în perioada 01-15 aprilie 2019 inclusiv, prin Direcțiile de Sănătate Publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătirea pentru atestatele respective: București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Direcțiile de sănătate publică care vor efectua aceste înscrieri, vor completa on-line la adresa: http://examene.meddb.ro, listele nominale cu candidații înscriși, până la data de 18 aprilie 2019, ora 16,00. Tabelele originale cu candidații înscriși, însoțite de adresa oficială se vor transmite prin poștă până la data de 22 aprilie 2019, pe adresa Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătății, Str. Bodești nr. 1, sector 2, București.
Arondarea candidaților pe atestate de studii și centre universitare medicale va fi comunicată pe 3 mai 2019, pe site-ul Ministerului Sănătății la rubrica Concursuri și examene naționale.
Listele candidaților al căror dosar de înscriere este admis, precum și președintele de comisie, locul, data și ora de prezentare la examen, se vor afișa pe 13 mai 2019 pe site-ul Ministerului Sănătății la rubrica – Concursuri și examene naționale.