MS: Infecțiile respiratorii acute, în creștere cu 11% față de săptămâna trecută, pneumoniile cu 6%



Centrul Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile a înregistrat, în perioada 5 – 11 decembrie, 89.548 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 11% mai mult față de cele înregistrate săptamâna precedentă, o creștere semnificativă de aproape 6% fiind la pneumonii.
Potrivit statisticilor, aproape 17.000 de persoane din totalul celor cu infecții respiratorii acute au fost diagnosticate cu pneumonie, iar peste 72.000 cu viroze respiratorii.
La nivel național au fost puse 55 de diagnostice de gripă clincă, iar două au fost confirmate în laborator ca fiind tulpini AH3N2.
Ministerul Sănătății derulează Campania de vaccinare gratuită antigripală, până în prezent fiind imunizate 250.559 de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.