Concursul de rezidențiat din 2011 va fi organizat în 20 noiembrie, în centrele universitare din București, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara, pe baza unei bibliografii și tematici unice, a anunțat, vineri, Ministerul Sănătății.
Potrivit Ministerului Sănătății, concursul de rezidențiat din 20 noiembrie va avea loc descentralizat, la nivelul centrelor universitare care au universități de medicină și farmacie, respectiv București, Iași, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara.
O noutate a concursului de rezidențiat din 2011 o reprezintă desfășurarea acestuia în șase centre universitare, față de testările din anii precedenți, care au avut loc doar în București.
Ministerul Sănătății a afișat, vineri, pe site-ul instituției proiectul privind metodologia pentru desfășurarea concursului de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2011.
Proiectul cuprinde detalii privind înscrierea candidaților, metoda de desfășurare a concursului și modalitatea de punctaj și a fost discutat la întâlnirile care au avut loc cu rectorii universităților de medicină și farmacie.
Concursul din 20 noiembrie va fi organizat tot sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Punctajul de promovare va reprezenta 60 la sută din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.
Metodologia de concurs, tematica și bibliografia vor fi unice la nivel național, potrivit sursei citate.
Unitățile și specialitățile pentru care se organizează rezidențiat pe post vor fi aprobate prin Ordin al ministrului Sănătății.
De asemenea, numărul de locuri și posturi pe domenii și specialități se va stabili, defalcat, pe centre universitare, în funcție de capacitățile de pregătire pe specialități ale acestora, de către Ministerul Sănătății și Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România.
Reprezentanții Ministerului Sănătății vor transmite, vineri, spre avizare Colegiului Medicilor din România, Colegiului Farmaciștilor și Colegiului Medicilor Dentiști bibliografia și tematica de concurs.
După ce acestea vor fi avizate, vor fi aprobate prin ordin al ministrului Sănătății și afișate pe www.ms.ro și www.rezidențiat.info.
Guvernul a decis, în 26 ianuarie, ca examenul de rezidențiat din 2011 să fie organizat simultan în șase centre universitare, pe baza unei bibliografii și tematici identice.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, declara atunci că examenul de rezidențiat va fi organizat la aceeași dată și oră, la Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, Craiova și București.
Conform noilor prevederi, absolvenții facultăților de medicină, cu diplomă, dar care nu au fost admiși la rezidențiat, vor putea lucra, sub supravegherea unui medic, în spitale, având drept de practică limitată. Cseke preciza că rezidenții de anul al III-lea vor putea intra și în alte lini de gardă, cu excepția primei linii, în timp ce rezidenții de anul al IV-lea vor putea intra și în prima linie de gardă.