Costul expertizei tehnice în cazul accidentului rutier provocat de fostul realizator TV Șerban Huidu, soldat cu trei victime, a fost plătit în cursul lunii decembrie 2011, urmând a fi efectuată în termen de 80 de zile, informează Biroul de presă al Parchetului instanței supreme.
Șerban Sebastian Huidu este acuzat de ucidere din culpă (trei victime), în urma accidentului de circulație petrecut pe raza localității Timișul de Sus, județul Brașov.
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție informează că în acest caz „s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice privind împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Obiectivele expertizei dispuse au avut în vedere inclusiv cererile formulate de aparținătorii victimelor”.
„În cadrul efectuării acestei expertize s-au desfășurat activități care au inclus și un experiment judiciar, ce a avut loc în cursul lunii ianuarie 2012 la locul producerii accidentului, la care au participat reprezentanți ai părților implicate și apărătorii acestora. Expertiza dispusă urmează a fi efectuată în termen de 80 de zile de la momentul achitării costului. În cursul lunii decembrie 2011 costul a fost achitat”, precizează sursa citată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au făcut demersuri și au solicitat reducerea perioadei de timp necesară efectuării expertizei în vederea realizării scopului de soluționare cu celeritate a cauzei.
Experți ai Laboratorului interjudețean din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică au comunicat faptul că din cauza volumului mare de activitate și faptului că au competență extinsă la nivelul mai multor județe nu pot finaliza expertiza într-un termen mai scurt decât cel comunicat.
În cadrul cercetărilor au fost audiați mai mulți martori, au fost depuse, în parte, actele medicale ale învinuitului traduse, urmând ca, după depunerea tuturor actelor medicale, să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la capacitatea învinuitului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, mai spune sursa citată.
La efectuarea actelor de cercetare penală au asistat și apărători ai părților vătămate, alături de cei ai învinuitului.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus, în 18 octombrie 2011, începerea urmăririi penale față de Șerban Sebastian Huidu.
„Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, la data de 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul kilometrului 149 din direcția Predeal spre Brașov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanților autoturismului Logan”, arată sursa citată.
În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne și externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.
De asemenea, la dosar au fost depuse și rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi minori au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub zece zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu formulează plângere prealabilă.