– Motto-ul a fost lansat de vicepreședintele PNL Suceava, Ion Lungu, care a sunat mobilizarea generală în rîndurile liberalilor suceveni în vederea aplicarea legii 247/2005 privind retrocedarea proprietăților
– Termenul de depunere a cererilor de retrocedare a fost prelungit de la 22 septembrie la 30 noiembrie
Vicepreședintele PNL Suceava, Ion Lungu, a sunat mobilizarea generală în rîndurile liberalilor suceveni în vederea implicării în aplicarea Legii 247/2005 privind retrocedarea proprietăților. Lungu a declarat ieri într-o conferință de presă că cea mai importantă acțiune a partidului pentru perioada următoare va fi punerea în practică a noii legi a proprietății, lege în care oamenii își pun mari speranțe și care va corecta abuzurile pe linie de fond funciar făcute în ultimii 15 ani. Vicele liberal are și un moto pentru acțiunea de retrocedare a proprietăților în baza Legii 247/2005 și anume „Proprietatea acum sau niciodată”. „Pentru aplicarea acestei legi trebuie să facem și o mobilizare pe linie politică avînd în vedere că este unul din principalele proiecte ale Alianței cu care aceasta a cîștigat alegerile. Dacă nici astăzi nu rezolvăm cu această lege problema proprietății, a abuzurilor care s-au făcut de-a lungul vremii, oamenii își pierd orice speranță. De aceea voi propune ca toți parlamentarii să se implice în aplicarea acestei legi, angajații de la cabinetele parlamentare să dea asistență, consultanță, să avem o permanență la sediul PNL în așa fel încît să sprijinim și din punct de vedere politic aplicarea acestei legi”, a mai afirmat Lungu. El a ținut să mai spună că a primit semnale din teritoriu cum că oamenii sunt împiedicați să depună cereri de retrocedare în baza legii 247/2005. Acest aspect a fost detaliat de președintele PNL Suceava, Orest Onofrei. El a declarat că la sediul partidului au sosit „foarte multe” semnale din județ potrivit cărora unii primari încearcă să împiedice persoanele să depună cereri. Președintele PNL Suceava a spus că cei care recurg la astfel de practici sînt cei care „au făcut tot felul de abuzuri” la vechile legi ale proprietății, iar acum le este teamă că acestea vor ieși la suprafață și vor fi trași la răspundere. „Sînt semnale foarte multe din teritoriu care spun că unii primari sub o formă sau alta încearcă să împiedice persoanele să notifice conform legii 247 proprietățile. La unii li se spune că au cereri depuse la celelalte legi și nu mai trebuie altele. Parte e de înțeles pentru că cei din comisiile locale care sînt de foarte mult timp acolo știu că au făcut tot felul de abuzuri și că la legea nouă oricum astea ies la iveală. De aceea există încercarea de a-i amîna pe oameni, de a le spune că nu trebuie să depună alte cereri pentru ca eventual să treacă termenul de 22 septembrie și să le spună că au de primit dar nu pot pentru că nu au făcut cereri”, a spus Onofrei. Liderul liberalilor suceveni a ținut să explice că cererile de retrocedare a proprietăților pot fi depuse la orice instituție și că nu este obligatoriu ca ele să conțină și documentele justificative. „Legea prevede că cererea o poți depune oriunde pentru că intră în obligația instituției respective să o direcționeze acolo unde trebuie. Asta e o dovadă în plus că noi vrem să dăm proprietatea, vrem să eliminăm birocrația pe cît posibil normal”, a explicat Onofrei, care a adăugat că a trimis primăriilor un model de cerere pentru a le veni în sprijin. El a spus că a solicitat primarilor să facă publicitate legii 247/2005 „cel puțin cum au făcut în campania electorală”, pentru ca oamenii să fie informați asupra a ceea ce au de făcut. Onofrei a recomandat primarilor să editeze un fluturaș cu informații utile legate de aplicarea legii 247/2005. „Acest Guvern s-a angajat să dea toată proprietatea înapoi și cît mai repede posibil. E o acțiune politică, pentru că dacă PSD și vocea lui Iliescu contează, pentru noi proprietatea nu este un moft”, a mai spus liderul liberalilor suceveni.
