Vulnerabili în trafic

Motoscuteriștii, victime abonate la accidentele de pe străzile județului



Sucevenii care se deplasează pe motoscutere, în special tineri care de multe ori nu au nici măcar 18 ani, continuă să alimenteze masiv statisticile Poliției Rutiere privind accidentele rutiere, cifrele seci ascunzând adevărate tragedii, soldate cu morți ori cu victime care necesită luni întregi de spitalizare.
Conform analizelor Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, de la începutul acestui an în județ s-au petrecut 39 de accidente rutiere în care au fost implicați conducători de mopede, accidente în care s-au înregistrat trei morți, 13 răniți grav și 31 de răniți ușor, cu puține excepții, victime fiind cei care se deplasau pe două roți. Prin comparație, anul trecut, în aceeași perioadă, în județ s-au înregistrat 48 de accidente cu mopediști implicați, soldate cu două decese, 20 de victime rănite grav și alte 38 cu leziuni ușoare. Deși se observă o scădere, polițiștii spun că nu se poate vorbi de o frecvență mai mică a numărului de evenimente rutiere, ci doar de faptul că în 2010 vremea a fost un timp mai îndelungat rece, astfel că mopediștii și-au făcut masiv apariția pe străzi abia de aproximativ două luni de zile.
Controale în trafic unul după altul, în speranța reducerii numărului de accidente

„Trendul real se va vedea de acum încolo și până în toamnă, când motoscuteriștii vor fi prezenți în număr mare pe străzi. În ultima perioadă, punem un accent deosebit pe acțiuni de control în trafic care îi vizează cu precădere pe cei care se deplasează pe două roți, în scopul reducerii accidentelor în care sunt implicați aceștia”, a declarat comisarul Liviu Sfichi, noul șef al Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, dând ca exemple controale dispuse chiar în ultimele zile.
De altfel, în acest an nu mai puțin de 395 de mopediști au fost sancționați contravențional pentru abateri în trafic, lipsa căștii de protecție ori a permisului de conducere sau a atestatului de absolvire a unui curs de legislație rutieră fiind cele mai frecvente abateri.
Astfel de acțiuni de control însoțite de amenzi par cât se poate de justificate în condițiile în care adesea cei care se deplasează pe două roți nu au nici măcar cunoștințe elementare privind circulația pe drumurile publice.
Dacă în unele cazuri vinovați de producerea accidentelor au fost șoferii, cel mai adesea indisciplina crasă în trafic a mopediștilor, care nu dau prioritate ori nu se asigură la schimbarea direcțiilor de mers, a dus la nedorite evenimente rutiere.



Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru