Odată cu încălzirea vremii, șoselele din județ au devenit brusc animate de motoscutere. Deși se așteptau ca cei ce se deplasează pe două roți să fie implicați în accidente rutiere, polițiștii nu se gândeau totuși că vor contabiliza aproape zilnic cel puțin câte un accident în care să fie implicați motoscuteriști.
Din statisticile Serviciului de Poliție Rutieră Suceava rezultă că, în acest an, aceștia au fost implicați în 13 accidente rutiere grave, soldate cu un mort, nouă răniți grav și șapte răniți ușor. În toate cazurile, victime au fost conducătorii sau pasagerii de pe mopede. La acestea se mai adaugă alte câteva zeci de accidente ușoare, fără victime sau cu răniți cu leziuni ușoare.
Oficial, avem puține vehicule pe două roți
În evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava se găsesc mai puțin de 700 de motociclete, mopede și ATV-uri înregistrate. În martie 2007, în statistici se găseau nu mai puțin de 3.500 de astfel de vehicule înregistrate. Atunci vechile numere de înmatriculare au fost radiate, iar proprietarii ar fi trebuit să-și înscrie vehiculele în circulație din nou.
„Este adevărat că mulți au renunțat de mult la vechile motorete sau motociclete și de aceea nu au mai venit să le înmatriculeze din nou. Totuși, diferența e mult prea mare, mulți suceveni, mai ales din zona de munte, continuând să circule fără a se înmatricula conform noilor prevederi legale”, a explicat comisarul Florin Chiaptanaru, șeful Serviciului de Înmatriculări.
Nici în privința motoscuterelor cu capacitate cilindrică de sub 50 de centimetri cubi, în cazul cărora este nevoie doar de înscrierea la primărie, situația nu stă mai bine. La nivelul Primăriei Suceava, în urmă cu o lună erau înscrise numai 91 de motoscutere, deși numărul acestora este cu siguranță mult mai mare. Înscrierea unui astfel de vehicul costă 78 de lei.
Greșesc în trafic
În cazul majorității accidentelor, motoscuteriștii sunt cei vinovați de producerea evenimentului rutier. Cel mai adesea nu se asigură la schimbarea direcției de mers, însă au fost și cazuri, nu puține, în care cel aflat pe vehiculul pe două roți a intrat pur și simplu într-o mașină sau a căzut pe carosabil.
Nici din punct de vedere al obligațiilor legale, mulți motoscuteriști nu sunt în regulă. Unii nu au permis de conducere ori atestat că au urmat un curs de legislație rutieră, în timp ce alții ies în trafic băuți ori fără căști de protecție.
O altă problemă pleacă de la modul în care se poate obține un atestat de absolvire al unui curs de legislație rutieră. Așa cum am arătat într-un articol publicat în paginile cotidianului nostru, există școli de șoferi dispuse să elibereze un astfel de atestat cu banii jos, fără ca elevul, care poate fi și un minor de 16 sau 17 ani, să facă măcar o oră de legislație rutieră.
Două accidente la sfârșit de săptămână
Vineri și sâmbătă în județ, s-au mai înregistrat două accidente în care au fost implicați motoscuteriști. Mai întâi vineri seară, pe drumul comunal din Moara, localnicul Petru D., în vârstă de 28 de ani, aflat pe un vehicul pe două roți, s-a izbit într-o Dacie parcată regulamentar pe un podeț. Tânărul a pierdut controlul asupra vehiculului din cauza vitezei și a lipsei de experiență în conducere. El nu posedă permis de conducere sau atestat de absolvire al unui curs de legislație rutieră.
Sâmbătă seară, un alt accident s-a produs pe o stradă din Siret. Un localnic aflat la volanul unui Mercedes a schimbat direcția de mers fără a se asigura, intrând în motoscuterul condus de Ion G., de 20 de ani, din Bălcăuți, alături de care se mai afla Marian T., de 19 ani, din Siret. Ambii au ajuns la spital, ultimul alegându-se cu o fractură.





