Accident

Motoscuterist rănit, după ce s-a izbit într-o vacă

Un minor în vârstă de 16 ani, care se deplasa pe un motoscuter, a fost implicat într-un accident, izbindu-se într-o vacă. În urma impactului, puștiul a fost rănit, în timp ce bovina a murit. Evenimentul rutier s-a petrecut marți seară, în jurul orei 19.45, în comuna Moara.
Poliția informează că minorul, cu domiciliul în Suceava, care se deplasa împreună cu un adolescent de 19 ani pe un motoscuter, a lovit violent o bovină care s-a desprins din turma de vaci care mergea pe lângă carosabil și a pătruns pe stradă. Puștiul, precizează Poliția, are și el parte din vină în producerea accidentului, circulând cu viteză neadaptată la condițiile de drum.
Minorul de 16 ani a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu leziuni care necesită în jur de 8-10 zile de îngrijiri medicale.
Un alt aspect cercetat de poliție este legat de moped.
„Până în prezent nu s-a putut stabili proveniența mopedului și nici date cu privire la deținătorul și caracteristicile acestuia. Mopedul în cauză urmează a fi supus unei verificări tehnice”, se precizează într-un comunicat al Poliției.
Motoscuteristul nu deține atestat de absolvire a unui curs de legislație rutieră.

Recomandări

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere