Motoscuterist de 17 ani, accidentat grav în timp ce depășea o dubă



Un adolescent în vârstă de 17 ani care se deplasa pe un scuter a ajuns la spital cu fractură de tibie după ce a depășit o autoutilitară care se deplasa în fața sa, a acroșat-o și a căzut. Accidentul s-a produs marți, în jurul orei 18.20, pe drumul comunal 43, în Cajvana.
Conform anchetei poliției, minorul, localnic, a intrat neglijent în depășire, intrând în coliziune laterală cu autoutilitara condusă de un șofer în vârstă de 48 de ani.
Poliția precizează că tânărul de 17 ani nu purta cască de protecție și nu deține obligatoriul atestat de absolvire al unui curs de legislația rutieră.
Medicii au estimat că fractura suferită de tânăr necesită în jur de 40-45 de zile de îngrijiri medicale.