Din cauza majorării accizei

Motorina, mai scumpă decât benzina



Din cauza majorării accizei: Motorina, mai scumpă decât benzina
Din cauza majorării accizei: Motorina, mai scumpă decât benzina

Prețul la pompă al motorinei a trecut de cel al benzinei, în principal din cauza majorării accizei pentru acest tip de carburant și a cotațiilor record înregistrate de petrol pe piețele internaționale.
Petrom și Rompetrol, cele mai mari companii petroliere de pe piața românească, au scumpit la începutul acestui an motorina cu 0,03 lei/litru, iar subsidiara grupului rus Lukoil va vinde și ea la prețuri mai mari, începând de marți, atât motorina, cât și benzina.
„Mâine (astăzi- n.r.) vom crește prețurile, pentru a le aduce la nivelul practicat de Petrom și Rompetrol”, a declarat, ieri, directorul general al Lukoil, Constantin Tampiza.
El nu a specificat nivelul de creștere a prețurilor, dar a adăugat că Lukoil ar putea să opereze noi majorări dacă barilul de petrol va continua să urce pe piețele internaționale. Barilul de petrol a atins, săptămâna trecută, nivelul record de 100 de dolari. Potrivit președintelui Organizației Statelor Exportatoare de Petrol, prețul petrolului ar putea crește și în prima parte a anului.
Acciză mai mare cu 5,6%.
Acciza la motorină a fost majorată la 1 ianuarie cu 5,6%, de la 307,59 euro/tonă la 325 euro/tonă.
Petrom, compania controlată de grupul austriac OMV, a scumpit motorina cu 0,03 lei/litru, la 1 ianuarie, până la 3,74 lei, iar Rompetrol, preluată de curând de KazMunaiGaz din Kazastan, a urcat, ieri, prețul unui litru de motorină tot cu 0,03 lei, la 3,76 lei.
Scumpirea motorinei este motivată de Petrom de creșterea nivelului în euro al accizelor și de avansul accizei pentru motorina cu conținut de biodiesel, de la 301,44 euro/tonă la 325 euro/tonă.
„Practic, începând cu 1 ianuarie, odată cu creșterea accizei standard pentru motorină, nu se mai prevede acciză redusă pentru biomotorină”, potrivit Petrom.
Companiile care produc și comercializează motorină și benzină sunt obligate să amestece carburanții cu biocombustibil (produs obținut din rapiță, floarea soarelui, porumb, care reduce cu aproape 90% emisiile de dioxid de carbon și cu 98% pe cele de sulf), proporția cantității din surse regenerabile fiind de la începutul acestui an de 3%, față de 2% în 2007.
Consumatori de motorină.
Consumul de motorină pe cap de locuitor în România se ridica, la începutul anului trecut, la 107,51 litri, față de nivelul de 81,1 litri în cazul benzinei.
Prețul motorinei, atât în cazul Petrom, cât și în cel al Rompetrol, este mai mare decât majoritatea prețurilor benzinelor vândute de cele două companii.
Benzinele ECO Premium 95, Premium fără plumb 95 și OMV Carrera 95 sunt vândute de către Petrom la prețuri de 3,55 lei, 3,52 lei și 3,62 lei/litru, mai mici decât prețul motorinelor Top Euro Diesel 4 (3,71 lei/litru), OMV Sprint Diesel (3,74 lei/litru) și Euro Diesel 4 (3,63 lei/litru).
Singurele sortimente de benzină vândute de Petrom ale căror prețuri sunt superioare celor pentru motorină sunt Top Premium fără plumb 99 (3,85 lei/litru) și OMV Carrera 100 (4,25 lei/litru).
Motorinele Efix și Super Euro 5, comercializate de Rompetrol, costă 3,76 lei/litru, respectiv 4,02 lei/litru, în timp ce prețul la pompă al benzinelor Premium Euro 4 și Efix 95 este de 3,61 lei/litru, iar al benzinei Euro Super 98 fără plumb se ridică la 4,21 lei/litru.



Recomandări

Benzinăria Petrol Euro Tehnic din Vicovu de Sus le oferă șoferilor din acest oraș și celor care tranzitează zona spre și dinspre graniță carburanți de cea mai înaltă calitate

Benzinăria Petrol Euro Tehnic din Vicovu de Sus le oferă șoferilor din acest oraș și celor care tranzitează zona spre și dinspre graniță carburanți de cea mai înaltă calitate