Motociclistul care a fugit de poliție, fără permis și suspect de consum de droguri, arestat 30 de zile



Motociclistul care a fugit de poliție, fără permis și suspect de consum de droguri, arestat 30 de zile
Motociclistul care a fugit de poliție, fără permis și suspect de consum de droguri, arestat 30 de zile

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, unul dintre cei patru fugari de poliție de la finele săptămânii trecute, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistrații de la Judecătoria Suceava, în urma propunerii înaintate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Petronel Emilian Condurache a primit mandat de arestare în condițiile în care mai avea și o altă infracțiune recentă de conducere fără permis.
Sâmbătă, în jurul orei 16.40, un echipaj de la Secția Burdujeni a efectuat semnal de oprire unui motociclist care rula dinspre Burdujeni spre Adâncata.
Tânărul de pe vehiculul cu două roți nu a oprit la semnal și a gonit pe direcția Adâncata-Hănțești.
La Hănțești, pe o porțiune de carosabil cu pietriș, motocicleta a derapat și a ieșit în decor pe un câmp lateral, tânărul căzând și lovindu-se ușor.
Polițiștii ajunși din urmă au solicitat un echipaj medical la fața locului și au trecut la verificări. Tânărul a fost evaluat de echipajul medical, care a concluzionat că acesta nu avea probleme de sănătate.
S-a stabilit că fugarul are 30 de ani, este cu domiciliul în Valea Lupului – Iași și nu are permis de conducere pentru nici o categorie auto.
La aparatul DrugTest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, consum de canabis mai exact.
Cu privire la presupusul consum de droguri, se așteaptă rezultatele probelor recoltate la spital, pentru a se trage o concluzie.
Chiar și așa, având în vedere recidiva la conducere fără permis, s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorilor și, în ședința de duminică, 15 octombrie, a emis mandat de arestare preventivă valabil până pe 13 noiembrie.
Inculpatul a contestat măsura de arestare preventivă la Tribunalul Suceava și cere o măsură mai blândă decât arestul preventiv.



Recomandări

Polițist reținut în arest pentru două infracțiuni, alături de un afacerist cu lemn anchetat în atacul asupra polițiștilor din Broșteni

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare
Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Fapte șocante în cazul femeii arestate pentru viol: ar fi imobilizat o altă femeie, în timp ce era violată de doi indivizi