Motociclist reținut în arest pentru trei infracțiuni după ce a fost implicat într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care se deplasa cu o motocicletă, a fost reținut în arest pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-un accident rutier în care tot el a fost și victimă.
Accidentul s-a produs în data de 9 martie, pe raza satului Mihăești, comuna Horodniceni.
În ziua respectivă, localnicul în vârstă de 40 de ani se plimba prin sat cu o motocicletă, iar pe un sector de drum în linie dreaptă a pierdut controlul și a căzut pe partea carosabilă.
Bărbatul a ajuns la Spitalul municipal Fălticeni, cu traumatisme, contuzii și excoriați, dar și cu diagnosticul de comă etanolică.
În cadrul anchetei a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată.
Din cauza stării de sănătate el nu a putut fi verificat pe loc cu aparatul etilotest.
Ulterior, rezultatele probelor de sânge au confirmat alcoolemia mare, ambele probe indicând valori de peste 2 la mie.
În continuarea cercetărilor, pe 19 martie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a constatat comiterea a trei infracțiuni, conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și s-a dispus emiterea unei ordonanțe de reținere în arest, pentru 24 de ore.
După cele 24 de ore de arest, inculpatul a fost lăsat în libertate, dar sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe obligații și interdicții de la care nu are voie să se abată.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu