Neatenție

Motociclist rănit în accident, după ce un șofer nu s-a asigurat la schimbarea benzii

În urma impactului dintre vehicule, motocicleta s-a răsturnat pe asfalt, iar motociclistul a fost rănit
În urma impactului dintre vehicule, motocicleta s-a răsturnat pe asfalt, iar motociclistul a fost rănit

Un motociclist a fost accidentat duminică dimineață, după ce șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 09.15, pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava.
O motocicletă și un autoturism au pătruns spre bulevard, dinspre Gura Humorului, pe benzi de circulație diferite, moment în care șoferul autoturismului, în vârstă 42 de ani, din Ostra, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație, mașina intrând în coliziune cu motocicleta condusă de un tânăr de 30 de ani, din Rădăuți, care circula pe banda a doua de mers, regulamentar.
În urma impactului dintre cele două vehicule, motocicleta s-a răsturnat pe asfalt, cel aflat la ghidonul acesteia fiind rănit. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței, care i-a acordat tânărului primul ajutor, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele șoferului vinovat de producerea accidentului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat