Motociclist german, băgat în spital de un șofer care nu a acordat prioritate



Un cetățean german a ajuns de pe motocicletă direct la spital, în urma unui accident petrecut vineri, pe DN 2, în afara comunei Bosanci.
Bernd D., de 45 de ani, se deplasa cu motocicleta în afara localității Bosanci, când a fost izbit de o autoutilitară cu remorcă, al cărei șofer, Gheorghe P., de 43 de ani, localnic, nu a acordat prioritate de trecere motociclistului. Acesta din urmă a suferit leziuni grave, având nevoie de aproximativ 40 de zile de îngrijiri medicale.