Accident grav

Motociclist adus în comă la spital, după ce s-a izbit într-o căruță și a răsturnat-o



Un tânăr din comuna Bosanci a ajuns în stare gravă la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, după ce, sâmbătă seară, s-a izbit într-o căruță, impactul fiind atât de puternic încât atelajul hipo s-a răsturnat.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 21:20, la ieșirea din Ipotești.
Ananie Z., în vârstă de 32 de ani, conducea o motocicletă, iar la un moment dat, informează poliția, a intrat într-o depășire neregulamentară a unui autoturism. Din sens opus, însă, venea o căruță, pe care motociclistul nu a observat-o, impactul fiind deosebit de violent. Căruța s-a răsturnat pur și simplu, motociclistul s-a lovit grav la cap, iar motocicleta s-a mai deplasat din inerție circa 50 de metri.
Ananie Z. a fost transportat la spital în stare de comă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral cu otoragie dreapta și fractură bază de craniu, și supus de urgență unei intervenții chirurgicale.
În urma accidentului, a fost rănit și căruțașul, Nicolai P., în vârstă de 70 de ani, din Ipotești, însă acesta a suferit leziuni ușoare, pentru care necesită până la o săptămână de îngrijiri medicale.
„Căruțașul a circulat cu atelajul nesemnalizat corespunzător și fără să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, iar motociclistul a purtat casca de protecție, însă în momentul impactului i-a căzut din cap”, precizează poliția.