Un tânăr în vârstă de 31 de ani, care conducea o motocicletă, a căzut victimă într-un cumplit accident rutier, în urma căruia a suferit multiple fracturi, după ce s-a lovit violent de o mașină, al cărei șofer a intrat în depășire fără a observa la timp vehiculul cu două roți. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.45, pe DN 2, în apropiere de intersecția spre Pătrăuți.
Motociclistul, Daniel U., în vârstă de 31 de ani, din orașul Vicovu de Sus, conducea o motocicletă Suzuki, spre Suceava. Din sens opus venea un autoturism Renault, la volanul căruia se afla Daniel C., un șofer în vârstă de 35 de ani, din Suceava. Motociclistul s-a izbit violent în mașină, fiind proiectat la mai bine de 50 de metri distanță, pe câmpul de la marginea drumului.
Inspectorul principal Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat că în urma anchetei preliminare a polițiștilor rutieri rezultă că vina îi aparține șoferului, care a intrat în depășire și a pătruns pe contrasens fără a se asigura, intrând practic în fața motociclistului.