Suceava

Motociclist accidentat de un șofer de 77 de ani, care nu i-a dat prioritate



Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Suceava, care se deplasa pe o motocicletă, a fost accidentat de un șofer în vârstă de 77 de ani, care nu s-a asigurat și nu i-a dat prioritate. Accidentul petrecut duminică este al treilea din ultimele zile în care un motociclist este accidentat de un șofer care nu îl observă în trafic.
Conform anchetei polițiștilor rutieri, duminică, în jurul orei 14.40, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, la intersecția cu strada Grigore Ureche, Ioan M., în vârstă de 77 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura și fără a da prioritate, lovind motocicleta condusă regulamentar de Virgiliu B., de 41 de ani, care a suferit leziuni corporale.
Ambii conducători de vehicule au fost verificați cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Joia trecută, tot în municipiul Suceava, pe Calea Unirii, un motociclist în vârstă de 24 de ani a fost accidentat de un șofer care a trecut de pe banda I pe banda a II-a fără a-l observa.
Cu o zi mai înainte, miercuri, 14 august, un motociclist în vârstă de 31 de ani, care se deplasa pe DN 2, în zona intersecției cu Pătrăuți, a fost accidentat foarte grav după ce s-a trezit în față cu un autoturism al cărui șofer s-a angajat în depășire fără a se asigura. Motociclistul a suferit trei fracturi la piciorul stâng și factură de bază de craniu.



Recomandări

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit
Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit