Motive de divorț acceptate de Biserică (I)

Motivele de divorț admise de legile de stat și cele admise de legile bisericești s-au deosebit și se deosebesc și ca număr și după greutatea pe care le-o acordă o legislație sau alta. Numărul acestor motive a fost foarte mare și uneori s-a mers la specificarea în amănunt a motivelor de divorț, atât prin legile de stat, cât și prin cele bisericești.
Legislația Bisericii ca și practica vieții bisericești n-a stabilit niciodată o listă determinată sau precisă de motive de divorț. Ea s-a orientat în aprecierea motivelor de divorț în primul rând după normele sale cu caracter religios și apoi după normele stabilite de Stat în diverse epoci, pentru admiterea divorțului.
„Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” Mai întâi, Biserica a admis divorțul pentru un singur motiv și anume pentru acela pe care îl socotește ca atare și Mântuitorul însuși: și anume adulterul. În cazul acestuia, despărțirea căsătoriei nu întâmpină nici un fel de greutate sau împotrivire din partea autorității bisericești. În cazul altor motive însă, care puteau fi oricât de grave, Biserica s-a împotrivit întotdeauna divorțului, ținând la trăinicia căsătoriei, după cuvântul Domnului ca: «ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă» (Mat. 19, 6), și după cunoscutele rostiri ale Sf. Ap. Pavel : «legatu-te-ai cu femeia, nu căuta despărțirea» (I Cor. 7, 27) și apoi: «celor căsătoriți, nu eu, ci Dumnezeu le poruncește: femeia să nu se despartă de bărbat» (I Cor. 7, 10).
Cu toate acestea, Biserica având misiunea ducerii la îndeplinire a scopului sau și având și puterea de a rândui astfel de mijloace sau norme prin care ori să servească mai bine statornicirea unei bune rânduieli în viața Bisericii, ori să evite tulburarea și păgubirea acesteia, a găsit necesar că și în materie de divorț poate stabili o serie de norme noi în scopul de a evita unele consecințe grave în cazul menținerii căsătoriilor care nu-și mai pot atinge scopul și care primejduiesc de-a dreptul atât viața fizică, cât și cea morală și religioasă a soților, a unei familii, sau chiar a mai multor familii, influențând în chip negativ și societatea bisericească pe o raza destul de întinsă.
Moartea morală De aceea pornind de la constatarea că divorțul se admite de către Mântuitorul numai pentru un act grav care a fost asimilat în efectele sale cu moartea morală, și socotind că mai există și multe acte care pot provoca moartea morală a unuia dintre soți, precum și unele care pot provoca moartea religioasă, iar altele moartea civilă a unuia dintre soți, cu efectele lor negative asupra întregii familii și asupra obștei bisericești în genere, pe cale practică ca și prin anumite hotărâri, unele originare chiar din epoca apostolică, s-a admis pronunțarea divorțului bisericesc pentru mai multe categorii de motive asimilate cu moartea, adică socotite că ele produc efecte asemănătoare cu moartea fizică, deși nu identice cu aceasta și ca precum prin aceea încetează legătura căsătoriei, tot așa și acestea pot impune în unele cazuri încetarea legăturii matrimoniale.
Urmând acest mod de a privi lucrurile, motivele de divorț admise de Biserică pot fi grupate în următoarele patru categorii: motive care provoacă moartea religioasă; motive care provoacă moartea morală; motive care provoacă moartea fizică parțială; și motive care provoacă moartea civilă.
(Dreptul Canonic Ortodox)