Cuplu

Motive de ceartă



Se spune că o ceartă din dragoste este cel mai bun condiment pentru o relație, dar, atunci când cearta devine aproape o rutină, este cazul ca partenerii să își pună întrebări și să descopere împreună care este cauza acestui conflict permanent.
În general, motivele de ceartă într-un cuplu sunt banii, sexul, serviciul, copiii și activitățile casnice, în această ordine. Cele mai multe conflicte se declanșează din cauza opiniilor diferite pe care partenerii le au în privința acestor subiecte, însă răbdarea și comunicarea sunt cheia succesului pentru ca partenerii să ajungă la un compromis. Dacă observați că mereu vă ciondăniți pentru aceleași lucruri sau dacă în momentul în care găsiți soluția pentru o problemă imediat apare alta, atunci, situația poate fi un pic mai serioasă decât pare la prima vedere.

Trecutul.

Se întâmplă ca într-un cuplu să se ducă „bătălii” care sunt provocate de experiențele din trecut și care pot să nu aibă nici o legătură cu prezentul. Sentimentele de inferioritate, respingerea, trădarea sau alte stări de acest fel trăite în copilărie pot declanșa anumite reacții pe care persoanele afectate nu și le pot explica. De exemplu, dacă o persoană a fost părăsită în copilărie de unul dintre părinți, aceasta poate avea o reacție exagerată dacă este pusă în situația de a accepta sau de a fi de acord cu o călătorie de afaceri planificată în ultimul moment. Sau dacă, în copilărie, unul dintre parteneri era pedepsit să își facă ordine în cameră de fiecare dată când făcea câte o boacănă, este foarte probabil ca, în prezent, respectivul să fie copleșit de o mânie irațională când i se cere sau i se impune să facă ordine în casă.
Bombe cu ceas.
Dacă în relația dumneavoastră există anumite subiecte tabu care pot declanșa o ceartă de proporții, soluția ar fi să aduceți aceste probleme în discuție cât mai des posibil. Altfel, există riscul ca ele să devină adevărate „bombe cu ceas”. Pe lista acestor subiecte tabu se poate număra o aniversare uitată sau un moment în care ați simțit că partenerul nu a fost alături de dumneavoastră când aveați mai mare nevoie. De cele mai multe ori, subiectele de acest gen se referă la o încălcare gravă a „pactului” nescris dintre cei doi, cum ar fi o aventură extraconjugală sau o trădare a încrederii. Este perfect în regulă să uitați de problemele din trecut cu care relația dumneavoastră s-a confruntat, dar este esențial să vă asigurați că aceste probleme au fost rezolvate.
Motivele reale.
În cuplu, partenerii se ascund de multe ori în spatele unor subiecte precum banii sau treburile domestice pentru a lupta pentru nevoi mai profunde. De exemplu, o ceartă iscată în legătură cu cheltuielile suportate de fiecare dintre parteneri poate fi, de fapt, o încercare de a stabili responsabilitățile în cuplu sau de a „declara” cine deține puterea. Certurile legate de treburile domestice făcute sau nu în casă pot fi declanșate de sentimentul unuia dintre parteneri că nu este respectat și prețuit de celălalt. În plus, cearta declanșată de „programul” de sex are de fapt legătură cu nevoile partenerilor de dragoste și afecțiune.
Rol benefic.

Există totuși cupluri în care cearta are un rol benefic, aceasta fiind singura ocazie când partenerii pot împărtăși ceea ce simt. Cearta poate adăuga sare și piper unei relații sau poate fi o modalitate de a atrage atenția celuilalt. Unele conflicte merită declanșate doar pentru a face împăcarea mai dulce, iar împăcarea este o ocazia de a-și declara unul celuilalt dragostea. Oricum ar fi, trebuie să țineți totuși cont de faptul că în spatele oricărui conflict în cuplu se poate ascunde o problemă mult mai importantă, care se vrea observată, analizată și rezolvată.
(Click News)



Recomandări