„Motivare, implicare, colaborare pentru o educație de calitate europeană”, la Școala Nr. 3 Suceava

Din 1 septembrie 2017, timp de doi ani, în Școala Gimnazială Nr.3 Suceava se derulează Proiectul Erasmus + pentru formarea personalului „Motivare, implicare, colaborare pentru o educație de calitate europeană”, cu numărul de referință 2017-1-RO01-KA101-036429.
Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, grantul obținut fiind în valoare de 35.570 de euro.El are ca scop principal realizarea unei educații de calitate comparabilă cu cea oferită de sisteme de educație eficiente, recunoscute la nivel internațional.
Cea de-a treia mobilitate a proiectului a avut loc la Lisabona în perioada 2-6 aprilie 2018. Cursul de formare Learning, Creativity and the Future Classroom Lab constituie o experiență deosebită, din punct de vedere profesional și personal, pentru cele patru cadre didactice participante: Mihaela Catargiu, profesor de fizică, Daniela Renate Întorsură, profesor pentru învățământ gimnazial, Mihaela Sofia Mustea, profesor de limba română și Daniela Petrovici, profesor de informatică.
Cursul a avut în vedere metode activ-participative, extrem de motivante pentru elevi, care utilizează în mare măsură aparatura modernă – calculatorul, camera video, smartboard-ul, webcam-ul și mult blamatul telefon mobil – și care s-au dovedit foarte eficiente în procesul de învățare. Conceptul de Future Classroom Lab presupune lucrul bine organizat în echipă, realizarea în spațiu deschis a unor activități diferite, respectarea cu strictețe a sarcinilor de lucru și a termenelor limită pentru realizarea acestora. Astfel copiii sunt responsabilizați, sunt încurajați să fie creativi și sunt obișnuiți să lucreze într-un mediu asemănător celui din marile companii.
Cei opt participanți la curs, proveniți din România și Polonia, au avut ocazia să participe efectiv la activitățile propuse de formatori, să-și împărtășească experiențele profesionale, să cunoască particularitățile celor trei sisteme de învățământ. S-au legat relații frumoase, din care se vor naște colaborări și parteneriate viitoare.
Cele patru profesoare participante vor împărtăși colegilor experiența acumulată și, alături de ceilalți 13 participanți la activitățile de formare propuse în proiect, vor alcătui o echipă puternică ce va aduce schimbarea dorită în școala noastră.
Prof. Oana Andrada Cocoș

Recomandări

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori

Schimb de experiență transfrontalier și dezbatere privind provocări și soluții în educația timpurie, la IȘJ și Creșa Nr. 1 Suceava