Instanța supremă a motivat decizia prin care Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul privind fraude la referendum, judecătorii susținând că acesta a ales să își folosească „abuziv autoritatea și influența” în partid „pentru a denatura rezultatul scrutinului”, scrie Mediafax.”Completul de 5 Judecători consideră că anumite circumstanțe concrete de săvârșire a faptei, ca și anumite date personale ce îl caracterizează pe apelantul intimat inculpat Dragnea Liviu Nicolae, trebuie valorificate într-o mai mare măsură în procesul de individualizare a pedepsei. Astfel, având în vedere că apelantul intimat inculpat era coordonatorul la nivel național al campaniei electorale din partea PSD, dar și secretar general al acestui partid și președinte al Uniunii Consiliilor Județene din România, funcții publice care impuneau un comportament ireproșabil, în spiritul respectului datorat normelor legale și morale, împrejurarea că acesta a ales, în două situații distincte, să își folosească abuziv autoritatea și influența de care se bucura în cadrul partidului pentru a denatura rezultatul scrutinului electoral prin recurgerea la mijloace nelegale a fost de natură a crea prejudicii serioase noțiunii de exercitare liberă a dreptului de vot în cadrul unei societăți democratice, ceea ce a pus sub semnul întrebării corectitudinea întregului proces electoral. De asemenea, acțiunile apelantului intimat inculpat au determinat o stare de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul de desfășurare a procesului electoral și la modul de acțiune al reprezentanților clasei politice cu ocazia organizării referendumului și al scrutinelor, în general”, se arată în motivarea sentinței.





