Moțiunea simplă privind CFR Marfă va fi dezbătută luni sau marți,în funcție de programul ministrului



Moțiunea simplă a PDL privind CFR Marfă va fi dezbătută de plenul Camerei Deputaților luni sau marți, în funcție de programul ministrului Transporturilor Ramona Mănescu, a precizat, după ședința Biroului Permanent al Camerei, secretarul Camerei Niculae Mircovici.
Mircovici a spus că, în principiu, această moțiune este programată să fie dezbătută în plen luni de la ora 16,00, însă este posibil ca această dezbatere să fie amânată pentru marți, deoarece ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, face luni o vizită în Turcia.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a anunțat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că democrat-liberalii, alături de reprezentanții PPDD, au depus moțiunea simplă „CFR Marfă – Cronica unei alte privatizări eșuate”.
Conducerea PDL a decis luni depunerea, marți, la Camera Deputaților, a unei moțiuni simple pe tema privatizării CFR Marfă.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a precizat, după ședința de luni a BPN, că PDL așteaptă prin această moțiune răspuns la trei întrebări – ce se va întâmpla cu cei 11.000 de angajați ai CFR Marfă, cine își asumă răspunderea pentru hotărârea de Guvern care a dus la eșuarea privatizării și când va fi reluat procesul de privatizare.
Ea a adăugat că se impune și demisia, cel puțin de onoare, a ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu.