Moțiunea simplă „Nesiguranța lui Igaș – pericol pentru siguranța cetățeanului! „, respinsă de Senat



Plenul Senatului a respins, marți, moțiunea simplă intitulată „Nesiguranța lui Igaș – pericol pentru siguranța cetățeanului!”, fiind înregistrate 64 de voturi „împotrivă”, 61 „pentru” și o abținere.
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, i-a acuzat pe reprezentanții PSD, în intervenția sa la dezbaterea moțiunii simple inițiate de opoziție, de presiuni asupra miniștrilor lor de Interne pentru a afla ce se află în arhive și pentru a face „poliție politică”.
„Voi, cei din interiorul PSD, ați pus presiune pe toți miniștrii care s-au perindat în 2009 la conducerea acestui minister pentru a afla ce se află în unele arhive, pentru a face o anumită poliție politică și de a stăpâni fenomenul alegerilor din 2009. E jalnic ceea ce ați făcut”, le-a spus el senatorilor social-democrați.
Declarațiile ministrului au determinat proteste din partea parlamentarilor PSD, totuși Igaș a continuat și le-a cerut mai multă responsabilitate atunci când depun „moțiuni de cenzură”.
Pentru a fi adoptată, moțiunea simplă „Nesiguranța lui Igaș – pericol pentru siguranța cetățeanului!”, semnată de 55 de senatori PSD și PNL, ar fi trebuit să primească votul favorabil a cel puțin 69 din cei 137 de senatori.
La votul secret electronic, moțiunea a înregistrat 64 de voturi „împotrivă”, 61 „pentru” și o abținere.