Moțiunea simplă a USL „Un flagel național-plantele etnobotanice”, respinsă de Cameră



Plenul Camerei Deputaților a respins, marți, în sesiunea de vot final, cu 135 de voturi „pentru”, 164 de voturi „împotrivă” și 3 abțineri, moțiunea simplă a opoziției intitulată „Un flagel național-plantele etnobotanice”.
Moțiunea a fost dezbătută, luni, de către deputați.
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, luni, în plenul Camerei, că măsurile luate până acum au determinat limitarea proliferării magazinelor care comercializează astfel de produse.
„Dacă în 2010 funcționau 373 de magazine cu acest profil, în prezent mai funcționează numai 26 de unități. Aprope 350 de magazine au fost închise de anul trecut până acum. Vă asigur că nu ne vom opri aici”, a spus Igaș. El a arătat că, în perioada februarie-iunie 2011, echipele de control au aplicat amenzi de peste 3,1 milioane de lei și au confiscat peste 16.200 de plicuri care conțineau substanțe psihoactive.
La rândul său, ministrul Sănătății, Attila Cseke, a declarat, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple a USL intitulată „Un flagel național – plantele etnobotanice”, că subiectul a fost politizat de către opoziție și că în lupta politică s-a uitat de interesul comun.
„Demersul de azi e o surpriză pentru mine. În lupta politică am uitat interesul comun. Înțeleg lupta politică și rolul opoziției, dar nu pot fi de acord cu politizarea unui fenomen care privește o parte importantă a societății”, a spus ministrul Sănătății.