Parlament

Moțiunea de cenzură „Educația rămâne. Guvernul pleacă” a fost depusă

Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Purtătorul de cuvânt al PD-L, Liviu Negoiță, a anunțat, miercuri, că moțiunea de cenzură intitulată „Educația rămâne. Guvernul pleacă” a fost depusă la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, și cere demiterea Guvernului, pentru că încalcă în mod flagrant Constituția. Negoiță a arătat că moțiunea de cenzură intitulată „Educația rămâne. Guvernul pleacă”, inițiată de PD-L, susține că „premierul Tăriceanu încearcă să învrăjbească cetățenii împotriva profesorilor, spunând că mărirea salariilor acestei categorii a generat criza din România, în condițiile în care niciun leu nu a fost încă plătit în plus la salariile celor din educație”.
„Guvernul Tăriceanu trebuie demis, pentru că încalcă în mod flagrant regulile constituționale”, cere PDL-ul în moțiunea de cenzură, potrivit lui Liviu Negoiță.
Purtătorul de cuvânt al PD-L a mai menționat că democrat-liberalii au primit semnături pentru depunerea acestei moțiuni, pe lângă parlamentarii proprii, de la PSD, PC, PRM, dar și parlamentari independenți și de la minorități.
Moțiunea de cenzură susține că „premierul Tăriceanu încearcă să învrăjbească cetățenii împotriva profesorilor, spunând că mărirea salariilor acestora a generat criza din România, în condițiile în care nici un leu nu a fost încă plătit în plus la salariile celor din educație”.
Documentul arată că premierul Călin Popescu Tăriceanu ascunde faptul că fondurile alocate pe anul în curs sistemului de educație nu au fost „nici pe departe” cheltuite.
„Guvernul a făcut o practică din cheltuiala discreționară a fondurilor publice trimise în buzunarele clientelei politice și ale bugetarilor de lux din agențiile guvernamentale”, acuză PD-L.
Democrat-liberalii arată că Guvernul Tăriceanu trebuie demis pentru că încalcă în mod flagrant regulile constituționale, legea de majorare a salariilor profesorilor fiind votată în unanimitate de Parlamentul României, „unicul posesor de drept al suveranității naționale”.
„În încercarea de a se opune aplicării ei, Guvernul a trimis legea în fața Curții Constituționale, care a găsit-o conformă cu Constituția. Și chiar după ce Președintele României a promulgat-o, primul-ministru Tăriceanu a hotărât să nu o pună în aplicare”, mai susține textul moțiunii.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Sindicaliștii solicită Guvernului României să intervină și să stopeze „politica de umilire a personalului din sistemul național de educație”