Moțiunea de cenzură „Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!” a fost citită, aseară, la ora 18.00, în plenul Parlamentului, urmând să fie dezbătută și supusă votului vineri dimineață.
Decizia a fost luată, luni, de Birourile Permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților.
Chestorul Senatului Radu Berceanu a precizat că în ședința Birourilor Permanente s-a stabilit ca dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură să aibă loc vineri, începând de la ora 9.00.
El a menționat că, inițial, s-a propus ca ședința Parlamentului pentru dezbaterea moțiunii să aibă loc joi, însă, din motive de agendă externă, s-a stabilit ca aceasta să aibă loc vineri.
USL a depus, miercuri, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
Documentul, intitulat „Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!”, a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților.
Moțiunea de cenzură este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru inițierea acestui demers. Documentul are 15 pagini și este structurat pe trei capitole.
Opoziția poate miza pe 221 din 231 de voturi necesare pentru moțiunea de cenzură
Opoziția poate miza, potrivit situației din Parlament de la acest moment, pe 221 de voturi, din cele 231 de voturi necesare pentru ca moțiunea de cenzură să treacă.
La Camera Deputaților, UDMR are 20 de parlamentari, Minoritățile au 17 parlamentari, UNPR are 14 parlamentari, inclusiv Marian Sârbu, numit la șefia CSSPP, dar care încă nu a demisionat din funcția de deputat.
PDL are 115 deputați, în condițiile în care Gheorghe Ciobanu și Eugen Uricec au plecat la PSD, iar Marius Cristinel Dugulescu a plecat la PNL. Deci puterea are la Cameră 166 de deputați.
PSD are la Cameră 91 de deputați, inclusiv Gheorghe Ciobanu și Eugen Uricec, iar PNL are 60, inclusiv cu Marius Cristinel Dugulescu, venit de la PDL, dar care încă nu s-a anunțat oficial.
Deci opoziția are la Cameră 151 de parlamentari.
La Cameră există și nouă deputați neafiliați, inclusiv Mihail Boldea, aflat în arest.
Numărul total de deputați este 326.
La Senat, UDMR are opt reprezentanți, UNPR are 13 reprezentanți, însă Corneliu Grosu a anunțat că votează moțiunea de cenzură, iar PDL are 42, după plecările lui Petru Filip, Mihaela Popa, și Dorin Păran.
Tot luni, senatorul PDL Ioan Sbîrciu anunțase că trece la PC, dar apoi s-a răzgândit, zicând că are nevoie de o săptămână pentru a lua o decizie.
Deci puterea are la Senat 63 de reprezentanți, dar Grosu a anunțat că votează pentru moțiune.
În același timp, PSD are 42 de reprezentanți, cu Petru Filip, iar PNL are 27, inclusiv Popa și Păran.
În total, opoziția are la Senat 69 de senatori, la care se adaugă votul în favoarea moțiunii anunțat de către Grosu.
Există și doi parlamentari neafiliați la Senat.
Numărul total de parlamentari este 460, prin urmare, moțiunea de cenzură trece cu 231 de voturi.
În acest moment, opoziția poate miza pe 151 de voturi la Cameră și pe 70 de voturi la Senat, în total pe 221 de voturi, astfel încât soarta Guvernului poate fi hotărâtă de voturile parlamentarilor neafiliați și eventualele noi dezertări din tabăra puterii.