Textul moțiunii de cenzură este aproape finalizat, fiind „la faza de finisare”, iar până acum au fost strânse 102 semnături de la PD și PLD și opt de la alți parlamentari, din semnăturile necesare pentru depunerea moțiunii de cenzură, a declarat, ieri, președintele PD, Emil Boc.
„Sper că în zilele următoare vom avea și restul de semnături, iar textul va fi finalizat foarte rapid. Textul este la faza de nuanțări, la faza de finisare. Ne mai trebuie șase-șapte semnături”, a afirmat, într-o conferință de presă, liderul PD Emil Boc.
El susține că moțiunea are scopul de a clarifica cine este la putere și cine este în opoziție.
„La televizor, toți se află în opoziție, iar în Parlament toți sunt la putere, cu excepția PD și PLD. Trebuie o clarificare transparentă care să limpezească apele. Trebuie să se stabilească dacă premierul Tăriceanu are sau nu o răspundere politică pentru că a susținut demiterea președintelui, iar poporul i-a infirmat cu 75 la sută propunerea susținută. PNL, aflat la guvernare, în fața cui răspunde? Nu are nici un fel de asumare politică? Trebuie decis dacă premierul Tăriceanu are ce căuta într-un asemenea Guvern, după ce poporul a dat un asemenea vot”, a spus liderul democrat.
Boc consideră că primul care trebuie să plece este premierul Călin Popescu Tăriceanu, întrucât „i-a fost infirmată propunerea de către popor în proporție de 75 la sută”.
„Nu se poate să fii cel mai acerb critic, să susții demiterea președintelui, poporul să-ți infirme propunerea și să te prefaci că nimic nu s-a întâmplat. Acest lucru nu poate fi tolerat într-o democrație”, a precizat Emil Boc.
Președintele PD a mai declarat că democrații doresc ca reforma clasei politice să înceapă cu votul uninominal, neexistând la ora actuală nici o barieră, nici politică, nici administrativă, ca votul uninominal să nu poată fi folosit la alegerile anticipate din această toamnă.
„În Parlament, legea poate fi aprobată, iar 3-4 luni sunt suficiente pentru delimitarea circumscripțiilor electorale, astfel încât să avem candidaturi pe votul uninominal”, a mai subliniat Boc.
El a acuzat PSD și PNL că nu au resursele umane pregătite pentru o competiție bazată pe votul uninominal, susținând că nu trebuie sacrificat interesul de a avea aceste tip de vot la alegeri anticipate dacă unele formațiuni nu sunt pregătite.
„Se constată că marii perdanți ai referendumului, PSD și PNL, se prezintă ca marii învingători și ca fiind reconfirmați de corpul electoral, în condițiile în care au pierdut cu 75 la sută, iar 75 la sută din electorat le-au spus «Nu». Nu au legitimitatea și calitatea morală să pretindă formarea unui guvern legitim în România. PSD și PNL propun un subterfugiu de a evita o confruntare cu cetățenii. Cei care fug de cetățeni spun că nu se pot organiza alegeri anticipate pe baza votului uninominal”, a arătat liderul democrat.
În opinia acestuia, UDMR nu are motive de îngrijorare privind adoptarea votului uninominal, în condițiile în care formula propusă de Pro Democrația conservă și voturile UDMR.
„Marele avantaj este că realizează o justiție elctorală, adică partidele primesc același număr de mandate corespunzător numărului de voturi obținut în alegeri. UDMR nu are motive de îngrijorare”, a adăugat Emil Boc.
Potrivit articolului 113 din Constituție, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii. Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea moțiunii de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor.





