Moții adunați la Câmpeni cer autorităților să condamne tot ce aduce atingere integrității statului



Participanții la mitingul de la Câmpeni au transmis, marți, o declarație comună în care solicită autorităților statului să se dezică și să condamne tot ceea ce aduce atingere integrității statului român și să îi declare „persona non grata” pe cei care defăimează istoria și simbolurile naționale.
Cele peste 500 de persoane care au protestat, marți, în Piața Avram Iancu din Câmpeni, față de gestul lui Csibi Barna, care l-a „spânzurat” simbolic pe Avram Iancu, au transmis Președinției, Guvernului și Parlamentului o declarație comună în care le solicită „răspicat” „să se dezică și să condamne cu promptitudine tot ceea ce aduce atingere integrității statului român” și, totodată, să „analizeze cu luciditate acțiunile iredentiste și xenofobe, indiferent din partea cui ar veni”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, protestatarii solicită autorităților statului să îi declare „persona non grata” pe toți cei care „defăimează cu atâta impertinență istoria și simbolurile naționale”.
În același document se solicită ca în școli și universități să se pună accent pe învățarea Istoriei și Geografiei României în limba română.
Protestatarii mai cer și repunerea în circulație a garniturii de tren Mocănița, ca simbol al Țării Moților, dar și revocarea ordinului de detașare a lui Csibi Barna la Administrația Finanțelor Publice Abrud.
Printre participanții la mitingul de la Câmpeni s-au aflat și mai mulți tineri îmbrăcați în costume populare moțești, călare pe cai, care au purtat steaguri populare, dar și mulți primari din Munții Apuseni, din județele Alba, Arad, Hunedoara și Timiș.
Oamenii au cântat melodii patriotice precum „Noi suntem români” sau „Marșul lui Iancu”.
Luni, aproximativ o sută de persoane au protestat în fața statuii lui Avram Iancu, la Abrud, față de gestul lui Csibi Barna și au cerut revocarea ordinului prin care acesta a fost detașat la Abrud.
Oamenii au spus că acțiunea lor este un protest față de „gestul antinațional” al lui Csibi Barna, dar și față de decizia luată de conducerea ANAF de detașare a acestuia la Administrația Finanțelor Publice Abrud.
Csibi Barna, care a fost detașat de la Direcția Finanțelor Publice Harghita la Administrația Finanțelor Publice Abrud printr-un ordin al șefului ANAF, Sorin Blejnar, a ajuns, luni dimineață, la sediul DGFP Alba din municipiul Alba Iulia, unde a discutat cu directorul executiv al instituției, după care a anunțat că a hotărât să își ia concediu de odihnă și că nu va merge la noul loc de muncă. Directotul DGFP Alba a spus că cererea lui Csibi Barna a fost acceptată și conducerea instituției urmează să discute cu reprezentanții ANAF situația angajaului.
Csibi Barna a declarat, luni, că intenționează să depună o contestație la decizia Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de a-l transfera la Administrația Finanțelor Publice Abrud.
Întrebat dacă ar repeta gestul prin care l-a „spânzurat” simbolic pe Avram Iancu, Csibi Barna a răspuns afirmativ, menționând că „toată lumea are dreptul la liberă exprimare în România”.
Csibi Barna va fi audiat joi de către Comisia de Disciplină, iar președintele ANAF, Sorin Blejnar, spune că acesta ar putea fi mutat din Abrud, unde a fost recent detașat, dacă localnicii vor depune un memoriu.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că în perioada următoare Csibi Barna nu-și va desfășura activitatea în Abrud, întrucât acesta a solicitat concediu de odihnă pentru 21 de zile.
„Personal, am dorit să-i dau șansa ca în perioada următoare să trăiască, să lucreze într-un mediu de toleranță etnică și să înțeleagă că un funcționar al statului nu poate să încalce Constituția României și legile țării”, a spus Blejnar într-un comunicat.
Csibi Barna, funcționar public la Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, a solicitat, săptămâna trecută, autorizație de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, menită să aducă în atenția locuitorilor din municipiu istoria evenimetelor din 1848-1849.
El a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care „l-a condamnat” și apoi l-a „spânzurat”.
Ulterior, Csibi Barna a fost detașat pentru șase luni de către președintele ANAF, Sorin Blejnar, în Abrud, județul Alba, orașul în care a urmat clasele elementare fostul revoluționar Avram Iancu.
De asemenea, șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Harghita, Kedves Imre, declara că „detașarea va intra în vigoare de luni și are o durată de o jumătate de an”.
Duminică, administrația locală din Abrud (Alba) a transmis premierului Emil Boc o scrisoare deschisă în care solicită revocarea ordinului prin care Csibi Barna a fost detașat la Administrația Finanțelor Publice Abrud, precum și demiterea persoanei care a propus o astfel de măsură, respectiv șeful ANAF, Sorin Blejnar.
Primarul din Abrud, Tiberiu Rațiu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că în ultimele zile, după ce s-a decis ca Csibi Barna să fie detașat la Abrud, „s-au inflamat spiritele pe plan local” și mai mulți cetățeni și-au exprimat nemulțumirea față de această decizie.
Primarul a adăugat că a convocat, la solicitarea locuitorilor din oraș, o ședință informală de urgență a Consiliului Local la care au luat parte consilieri locali, reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, precum și zeci de locuitori din Abrud, Roșia Montană, Bucium și Ciuruleasa.
În paralel, reprezentanții mai multor organizații din Abrud au anunțat, duminică seară, că au început o campanie de strângere de semnături prin care doresc ca Csibi Barna să fie declarat „persona non grata” în Abrud.