Printre întâmplările ce țin mai degrabă de zonă crepusculară decât de normalitatea cotidiană se numără și cele trei pe care vreau să le discut aici astăzi, toate petrecute în ultimele câteva zile, și avându-i în prim-plan pe niște mari sportivi români. Prima este cea cu spadasina Ana Maria Brânză (Popescu), locul 1 mondial în acest moment, la 35 de ani!, campioanăolimpică și triplăcampioanămondială, ce mai, o enormitate de sportiv. Ei bine, Ana, la coadă la casa unui supermarket, vede la boul din fața ei un pachețel de drojdie din care ea nu găsise pe raft. Urlă apoi spre bou (ca să fie auzită prin masca de pe gură) firească întrebare, adică de unde a luat-o, la care boul, că de aia-i bou, se uită urât la ea, acoperă pachețelul cu labele și grohăie că… a venit cu ea de acasă! Ana a postat cumva amuzată tărășenia, însă eu zic că nu e în regulă și că ar trebui ca Ana și alte asemenea monumente să aibă în fiecare secundă a vieților lor absolut tot ce le trebuie, fiindcă de aia sunt bunuri din patrimoniul național și universal.
Parcă încă mai a naibii e situația unui alt bun de patrimoniu: Leonard Doroftei, Moșu’ adică, despre care acum câteva zile am aflat că… e de mult timp în Canada. Definitiv. Poooftiiimmmm!? Campion mondial, președinte al Federației Române de Box și nu mai încape în România!?! Păi, nu mai încape, după ce niște cretini oficiali de la el din Ploiești l-au tot f…recat și iar l-au f…recat cu cârciuma lui, până când Moșu’ și-a băgat picioarele și s-a cărat într-o lume străină dar normală. Ieri, Moșu’a împlinit doar 50 de ani, așa că mai are mulți ani de trăit, pe care îi doresc să-i fie mai buni decât cei petrecuți în junglanumită România. În sfârșit, un alt sportiv (zice lumea; eu nu sunt tocmai convins că genul ăsta de mardeală e chiar sport),dar și politician (este la al doilea mandat de consilier județean la Iași), Cătălin Moroșan, a făcut un gest absolut remarcabil: a organizat o colectă pentru a-i cumpăra o casă băiatului ăluia care s-a dus din comunalui cu calul până la Iași, la maternitatea unde născusenevastă-sa. I-a reușit acțiunea, a adunat 37.000 de euro, iar flăcăul și familia (acum cu 3 copii) locuiesc în sfârșit omenește. Iată că și pandemia poate produce efecte benefice.