Cota de lapte nu poate fi transmisă între rude din cauza taxelor notariale absurd de mari în raport cu valoarea acesteia. În sute de cazuri moștenitorii unor posesori de cotă de lapte au renunțat să mai facă actele pentru a prelua cota, când au aflat de la Departamentul pentru Administrarea Cotei de Lapte Suceava că pentru actul de succesiune necesar transmiterii cotei se percepe o taxă de aproximativ 1000 de lei.
Refuzul oamenilor nu miră pe nimeni în condițiile în care, în cele mai multe cazuri, valoarea taxelor notariale depășește cu mult valoarea cotei. Cum marea majoritate a țăranilor au o cotă anuală de 1.500, maximum 2.000 de le litri de lapte, valoarea laptelui vândut abia depășește suma necesară pentru actul notarial, condiții în care moștenitorul nu are cum ieșii în câștig de pe urma muncii sale.
Relevant este faptul că mulți crescători de vaci care au renunțat la animale și-au scos la vânzare cota de 2000 de litri de lapte pentru doar 200 de lei. Altfel spus, cumpărarea cotei de la un vânzător este mai ieftină de cinci ori decât moștenirea ei de la o rudă.
În județul Suceava sunt înregistrați 62.000 de posesori de cotă de lapte, care au dreptul de a vinde la procesatori sau direct în piețe 160 de milioane de litri de lapte pe perioada unui an de zile.
Fără cotă, laptele nu poate fi vândut Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, crescătorii de vaci care nu au solicitat cotă de lapte mai pot folosi laptele produs doar pentru consum propriu. Cine nu a solicitat la timp cota de lapte mai poate obține cotă doar din rezerva națională, însă doar o singură dată pe an și în anumite condiții, la încheierea unui an de cotă.
De la intrarea în vigoare a cotei de lapte, angajații Departamentului de la Suceava au avut în lucru numai 120 de dosare de moștenire.
Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a anunțat zilele trecute că va înainta Guvernului o solicitare venită din parte mai multor oameni cu privire la necesitatea anulării taxelor notariale pentru moștenirea cotei de lapte.



