Moșii și strămoșii

Prea puțină lume știe că la Rădăuți funcționează, cu rezultate notabile în cercetarea frământatei istorii a zonei, Institutul Bucovina al Academiei Române. Sub egida lui s-a editat „Albumul Mare al Societăților «Arboroasa» și «Junimea»” din Cernăuți, o lucrare ce depune convingătoare mărturie despre lupta înaintașilor bucovineni pentru păstrarea identității naționale în grelele vremuri ale stăpânirii austriece. Este, de fapt, doar primul volum al unei ample lucrări de tip documentar-arhivistic datorată lui Arcadie-Dugan Opaiț (1888-1951), depusă la Arhivele Statului din Iași de fratele autorului în 1961. Aducerea în lumina tiparului a acestui adevărat tezaur documentar – alcătuit din fișe biografice însoțite de sute de fotografii din care ne privesc mustăcioși, încruntați și demni, înveșmântați cu redingotă și „țilindru”, în costum național ori în odăjdii preoțești, membrii celor două societăți bucovinene – prilejuiește o întâlnire peste veac cu moșii și strămoșii noștri, vajnici (și uitați) apărători ai ființei neamului în spațiul românesc al Bucovinei aflată sub stăpânire kesaro-crăiască.
„Arboroasa”, care l-a avut printre președinți pe Ciprian Porumbescu, a luat ființă în 1826, iar „Junimea” în 1878. Conform unui subterfugiu uzitat și azi în spațiul românesc, societățile și-au drapat intențiile cu caracter politic sub acoperirea unei meniri culturale – pe care, de altfel, au și slujit-o cu consecvență, punând-o direct sau indirect sub semnul interesului național ce avea să-și afle împlinirea la 1918. Organizarea statutară era riguroasă: deveneau membri doar cei care izbuteau să treacă „examenul regulamentar” (cu probe de limbă română și istorie a românilor), în temeiul căruia se primea dreptul de a purta semnul distinctiv: panglica tricoloră. Lipsa de activitate ducea imediat la excludere. Amândouă societățile, și mai ales „Junimea” (care a fost „Arboroasa” rediviva, continuându-i strădania cu aceleași țeluri și cam aceiași membri după suprimarea abuzivă a inițiativei din 1826), organizau cabinete de lectură (unii „junimeni” scriau ei înșiși literatură și posedau „biblioteci clandestine”), manifestări culturale diverse în mai toată Bucovina – spectacole de operă și de teatru, prelegeri de istorie, folclor, etnografie. Erau sprijiniți tinerii români studioși („Junimea” gospodărea și un cămin studențesc susținut din donațiile membrilor), acordau ajutoare materiale, editau publicații, participau la manifestații și contramanifestații. Totul cu o seriozitate și o dăruire entuziastă greu de reeditat și chiar de înțeles, mai ales după ce dintr-o organizare socială în care domnea „ordinea stabilită, iar valoarea cuvântului dat era foarte ridicată”, s-a ajuns, în România veacului XX, la „domnia politicianismului de vorbe sforăitoare, goale, haos, imoralitate, venalitate” (cf. opiniei lui Ilie Dugan-Opaiț).
Nimeni nu zâmbește în sutele de fotografii inserate în carte, moșii și strămoșii noștri arborează cu toții aceeași mină severă, departe de foto-hlizeala zilelor noastre, și-n fiecare atitudine simți încărcătura de responsabilitatea a asumării unei misiuni de luptă. Iar temperatura la care se petreceau evenimentele organizate de „junimeni” este greu de apreciat și „tălmăcit” acum, când ne-am deprins să trimitem mai totul, întru timidă protejare de acuza naționalismului, către derizoriu și superficialitate.
Cei care figurează în „Albumul Mare” lăcrimau „de-și dădeau duhul” când intonau cântece românești. Poate hilar, de n-ar fi tragic: la modul cel mai propriu cu putință. Mihai Ferlievici „a murit încordându-se prea tare la o serenadă făcută mitropolitului Silvestru, căpătând vărsare de sânge”, iar Sava Mărginean „încordându-se prea tare – era baritonist – i-a plesnit o venă la grumaz și a murit pe loc”. Rar de tot, Albumul înregistrează câte o șotie nevinovată (lui Arcadie Grilovici îi ascundeau mereu clopoțelul cu care urma să deschidă ședința; prevăzător, „junimanul” își cumpăra mereu unul de rezervă). Nu prea era loc de glumă, regimul kesaro-crăiesc recurgea fără șovăire la trimiterea în temniță (Ciprian Porumbescu ș.a.), patronând tot soiul de mărunte persecuții absurde: Ioan Dan, de pildă, a fost trântit la un important examen școlar fiindcă a îndrăznit să-și prezinte teza broșată cu tricolor la cotor! Soluția aflată de „junimeni”: au înlocuit culoarea galbenă din tricolor cu… auriu. Dar, mai în amănunt, în rubrica viitoare.