Moș Nicolae, o zeitate populară care face parte din rândul Sfinților Moși, este ipostaziat în calendarul popular – unde este consemnat în data de 6 decembrie – ca prototip al binelui și al bătrâneții blajine.
„Chiar dacă în hagiografia creștină – așa cum scrie etnograful Mihai Camilar – Sf. Nicolae apare ca un personaj real, apărător al credinței lui Iisus, în calendarul popular el are atribuții neconforme cu cele ale unui sfânt. El apare înfățișat în credința populară călare pe un cal alb, fiind uneori aducător de zăpadă și vestitorul iernii, anotimp patronat și de acest moș cu barbă albă, pe care, atunci când o scutură, ninge”.
Dar dacă pe data de 6 decembrie pământul nu este acoperit cu zăpadă, se spune că „Moșul a întinerit și iarna va fi destul de grea”.
În imaginarul popular, „Moș Nicolae este un personaj blajin, înțelept și mărinimos, care ajută văduvele și orfanii, înlesnește măritișul fetelor sărace, dar cel mai mult este adorat de copii, cărora le aduce daruri frumoase în noaptea de 5 spre 6 decembrie”.
Moș Nicolae este însă destul de sever cu copiii leneși și neascultători, cărora, în loc de daruri îmbucurătoare, le aduce nuielușe de alun, ca atenționare de corecție pentru pozne și pentru atitudine delăsătoare.
„În noaptea dinspre Moș Nicolae – consemnează Mihai Camilar – se făceau vrăji, farmece și prognosticări meteorologice”.
Moș Nicolae, care în credința populară este considerat ca fiind frate sau chiar fiind identic cu Moș Nicoară, „nu este un divin ascuns, ci unul dezvăluit și comunicativ cu pământenii”, fiind foarte apropiat oamenilor și făcându-și simțită prezența atunci când i se cere ajutorul.
