Moș Ion Roată și Vlădescu

Cum ar arăta azi o discuție între Moș Ion Roată și ministrul Vlădescu? Poate, cam așa:
Ministrul – Iaca, oameni buni (în grădina lui Țânțăreanu se află muncitori și țărani, cărturari și ostași) ce treabă creștinească avem de făcut: să fim solidari și să scoatem țara din criză. Dacă aveți ceva de zis, spuneți verde, moldovenește, ca la niște frați ce suntem, că de aceea ne-am adunat aici, să ne luminăm unii pe alții și să ne lumineze Dumnezeu pe toți, cum știe el mai bine.
Roată: Ba eu, drept să vă spun cucoane, tot n-am înțeles. Ne-ați dat pilda cu bolovanul, ne-ați poruncit să aducem chetroiul, da’ n-ați pus umărul împreună cu noi la adus.
Vlădescu: Păi și leafa mea se taie, oameni buni.
Roată: Una-i să tai dintr-o cireașă și alta dintr-un harbuz. Iaca, am aflat de pe Newsin (Moș Ion scoate din desagă ditamai răbojul) că luminăția ta a încasat 228 de milioane de la CEC Bank.
Vlădescu: …
Roată: De la Romavia, 34 de milioane.
Vlădescu …
Roată: De la Fondul „Proprietatea”, 143 de milioane.
Vlădescu: …
Roată: Asta ar face cam cât 670 de pensii medii – bașca leafa, pe care nici n-am pus-o la socoteală. Iar luminăția voastră a mai încasat și de la BCR, Ford, CEC, AVAS, Eximbank … iaca, n-au încăput nici pe răboj.
Vlădescu: Cinstiți gospodari, toate-s venituri legale.
Roată: Păi, cine a zis altceva? Eu n-am destulă știință de carte, da’ lumea spune că taman societatea ’mneatale, Renewable Energy, nu și-a plătit dările la stat.
Vlădescu: Uite ce-i, cetățene Roată, astea-s manipulări, mizerii și atacuri politice. Mă miră că un personaj istoric, decorat cu „Steaua României” încă la 1860, se pretează la… Află că și dumneata ești dator la stat. Ai o casă la Câmpuri și alta la Gura Văii. Te pun la plată din 1859.
Roată: Da cealaltă-i muzău.
Vlădescu: Poa’ să fie și catedrală, legea-i lege, două case, impozit dublu.
Roată: Și de unde să… Că eu n-am…
Vlădescu (citește o notă de la „servicii”): Las-că are cine plăti. Io-te, nepoata dumitale, Laura Burgă, face studii post-doctorale la Harvard. Maricica, nevasta lui Ion Roată II, are crâșmă la Mamaia. Așa că…
Roată: Nu cumva mi s-ar putea da ceva din urmă? Că am fost deputat în Divanul Ad-hoc și n-am primit un leuț.
Vlădescu: Pe vremea aia nu era democrație… Cere, poate primești, nu vezi că toți cer?… Ei, până la urmă, ai priceput?
Roată: Chiar dacă am pricepe noi câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorbea ceea, cucoane: țăranul când merge, tropăiește, și când vorbește, hodorogește, să ierte cinstita față a Dumneavoastră. Eu socot că treaba asta, cu ieșitul din criză, se putea face fără să cadă greul taman pe noi, amărâții amărâților; că de, noi știm a-nvârti sapa, coasa și secera, dar Dumneavoastră învârtiți condeiul și, când vreți, știți a face din alb negru și din negru, alb. Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povățuiți și pe noi, prostimea. Până acuma, noi, cei nevoiași, am dus o piatră mai mare sau mai mică pe umeri, însă acum suntem chemați a purta împreună, tot noi, calicii, o stâncă pe umerele noastre.
Sună telefonul ministrului.
Vlădescu: Oameni buni, e musai să plec, mă cheamă șeful. (În receptor) Imediat, Lenuțo.
Voci din popor: Rușâni, lipitorilor!