Moș Crăciun este un personaj mitologic, o divinitate a Panteonului românesc, care, alături de Baba Dochia, făcea parte din categoria zeilor carpatici. Figură precreștină și creștină totodată, cu trăsături duale (bun și rău, înzestrat cu puteri miraculoase), Moș Crăciun, care în legende, așa cum spune etnograful Mihai Camilar, „apare ca fiind unul dintre cei mai mari gospodari ai satului în care locuia, având și un frate mai sărac, Moș Ajun”, este și „soțul Crăciunesei, nevasta sa, cea care a ajutat-o pe Fecioara Maria să-l nască pe Iisus”.
În lucrarea „Calendarul popular bucovinean: punte peste veacurile existenței”, Mihai Camilar culege o frumoasă legendă bucovineană, care spune că, într-o zi, când Moș Crăciun era plecat de acasă, Maica Domnului a venit la poartă și s-a rugat de Crăciuneasă să o primească să nască. Crăciuneasa, care o previne despre răutatea soțului său (își bătea soția și și-a schilodit fetele, uneia tăindu-i picioarele, alteia mâinile, iar la cea de-a treia i-a scos ochii) „se îndură și o primește în grajd”.
După nașterea lui Hristos, pe cer încep să lucească luceafărul, stelele și apoi soarele, iar Moș Crăciun, întorcându-se spre casă și văzând de departe strălucirea lor, a crezut că fetele lui au dat foc gospodăriei. Când a ajuns acasă a găsit una dintre fete frământând pâinea, alta alergând prin curte, iar cea care până atunci fusese oarbă alegea grâul. Din clipa aceea, Moș Crăciun devine un om bun și se duce în grajd, unde se închină pruncului Iisus, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru minunea săvârșită.
Moș Crăciun, care în urma acestei minuni se va creștina, a început să alerge prin vecini împărțind dintr-un sac daruri pentru copii.
„Poporul – scrie Mihai Camilar – l-a investit pe Moș Crăciun ca aducător de daruri”, sărbătoarea Crăciunului fiind „momentul în care peste tot se așterne un văl al veșniciei, o impresie că cerul se deschide spre a coborî pe pământ lumina unui început etern, emanând peste tot pace și înțelegere în inimile tuturor”.
