Săptămâna aceasta este una plină de bucurie pentru preșcolarii și elevii din localitatea suceveană Mironu. Moș Crăciun va veni încărcat de daruri și pe la ei. Moșul Crăciun din acest an va fi pentru copiii din Mironu unul aparte, pentru că aceștia vor primi cadouri de la alți copii.
Este vorba despre un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Suceava în care sunt implicate Școlile generale nr.1 și nr. 3 din municipiul Suceava.
Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că „spre Mironu va pleca un microbuz cu daruri, haine jucării și rechizite, cumpărate din donații din partea școlilor implicate, precum și de la inspectori din cadrul IȘJ Suceava”.
Vasile Monacu a mai spus că în această acțiune au mai fost sprijiniți și de Fundația româno-germană „Hilfe” care a trimis cadouri pentru cei 301 de elevi ai școlii din Mironu și pentru cei 75 de preșcolari din localitate.
Tot la Mironu, vor ajunge săptămâna aceasta și 20 de calculatoare, donate de o firmă suceveană.