Spectaculoasa paradă de Moș Crăciuni pe motociclete, care împart cadouri, va avea loc și anul acesta, la Suceava.
”Moș Crăciun pe două roți”, organizat de comunitatea moto Străjerii MF din Suceava și ajuns la a IV-a ediție, va avea loc duminică, 21 decembrie.
Parada caritabilă va aduna și anul acesta zeci de motocicliști costumați în Moș Crăciun, pregătiți să aducă daruri și bucurie celor mici.
Adunarea participanților este programată pentru ora 13:00, în fața sediului Tim Group din Ițcani. De acolo, participanții vor porni pe un traseu stabilit prin principalele cartiere ale orașului: Ițcani – Burdujeni – Centru – Obcini – George Enescu – Mărășești, cu final pe esplanada Casei de Cultură.
Sosirea în zona centrală este estimată în jurul orei 14:00, unde copiii vor fi întâmpinați cu cadouri și vor putea intra în atmosfera sărbătorilor alături de voluntari și motocicliștii implicați în acțiune. Evenimentul are scop caritabil și își propune, la fiecare ediție, să aducă mai aproape spiritul comunitar în preajma Crăciunului.
Organizatorii roagă participanții să vină în costum de Moș Crăciun – ”cu cât mai mulți, cu atât mai spectaculos” și precizează că evenimentul poate suferi modificări de oră sau dată în funcție de condițiile meteo.






