Moș Crăciun nu are cabinet medical

Înțelepciunea populară zice că mai bine previi o boală decât să o tratezi. Deștepte vorbe. Total de acord. Ca medic de linia întâi, cu resurse financiare limitate, e clar că pentru mine prevenția este prioritară. Ca să vă dau un exemplu greu de crezut pentru unii, vă spun că în Japonia cel mai bun medic de familie e cel care nu are pacienți la ușă. De ce? Pentru că așa o prevenție a reușit să facă.
Din păcate, la noi, așa cum suntem obișnuiți, totul este pe hârtie. Pe de o parte, din vina sistemului. Dar în bună parte, este vina lipsei de educație pentru sănătate. E vina sărăciei în care trăiește marea majoritate. Pentru că nivelul de sănătate al unui popor este în intimă legătură cu nivelul lui de trai.
Să începem cu vina sistemului. Spuneți-mi voi mie, cum să fac prevenție, când trebuie să pierd mai mult de jumătate din timpul consultației cu munca de inspector fiscal sau de agent de asigurări? Pacientul intră în cabinet. Încep interogatoriul. Dacă are aceeași calitate de asigurat ca ultima oară când a fost. Dacă are pensie mai mică de 700 de lei și se încadrează la un anumit procent de compensare. Dacă are cupon de pensie. Îl mai pun să și semneze declarație pe propria răspundere că nu are alte venituri. Și toate astea în condițiile în care majoritatea pacienților mei sunt copii și oameni de vârsta a doua și a treia. Destul de lenți în reacții. Că ăia activi își rup șalele la muncă în străinătate.
După partea cu investigațiile fiscale, urmează verificarea recomandărilor medicale. Că, deh, nu poți scrie anumite compensate dacă bolnavul nu are hârtie de la medicul specialist. În cazul în care pacientul trece și testul ăsta, îmbrac haina de IT-ist. Să mă asigur că funcționează serverele, internetul, cititorul de carduri. Aha, și că am curent electric. Că dacă nu am, pa consultație. Și uite așa, abia după minim 8-9 minute, încep cu adevărat dialogul medical și consultația în sine. Teoretic am 20 de minute alocate. Mai scriu în fișă, mai scriu în registru, mai scriu și pe calculator. Nah, a cam trecut timpul. Când să fac eu prevenție? Când să explic bolnavului cum să trăiască sănătos? Sistemul ăsta, care a costat mulți bani publici, ar trebui să mă ajute. Să-mi eficientizeze munca. Ar trebui să am la dispoziție o bază de date corectă și sincronizată între instituții, care să-mi permită să sar peste munca asta de polițist. Că nu mi se potrivește și nu pentru asta am făcut atâția ani de școală și sacrificii.
Și am ajuns și la pacienți și la vina lor. Că nu se alimentează corect, atât ei cât și copiii lor. Că vin prea târziu la medic. Că preferă tot felul de leacuri naturale. Că ascultă tot felul de neica nimeni care-și dau cu părerea. Că nu se vaccinează, că ei sunt deștepți foc și citesc pe net tot felul de mizerii scrise de alții ca ei, care le știu pe toate. Sau pur și simplu din nepăsare. Din atitudinea aia specific românească, „mie nu mi se poate întâmpla nimic”. Ia să vă întreb eu acum, câte dintre voi, dragi cititoare, își fac un examen corect și periodic al sânilor? Sau un consult ginecologic? Astfel se poate preveni cancerul genital. Câți dintre voi, domnilor, își fac periodic un consult preventiv pentru depistarea precoce a cancerului de colon, prostatic sau pulmonar? Așa-i că puțini? Și apoi, când vă îmbolnăviți, pișați ochii pe la moaște să facă o minune. Cu mentalitatea asta, o să vă vindecați la autopsie.
Dacă voi nu aveți grijă de voi, atunci cine să o facă? Credeți că are cineva timp sau disponibilitate să vă roage? Sau așteptați grijă de la statul care nu e în stare să-și țină acasă populația activă și care-și condamnă copiii să crească fără părinți? Milă și compasiune? Condiții decente de trai? Speranțe? Siguranță? Sănătate? Fericire? Nu, serios, mai bine căutați-l pe Moș Crăciun. Vă dau adresa?