Moș Crăciun, la deschiderea primului Orășel al Copiilor



Sute de suceveni au venit la inaugurarea primului Orășel al copiilor
Sute de suceveni au venit la inaugurarea primului Orășel al copiilor

Sania lui Moș Crăciun s-a oprit ieri seară, la ora 18.00, în parcul Areni, unde a fost inaugurat primul Orășel al Copiilor.
Sute de copii, însoțiți de părinți sau bunici, nu au lipsit de la întâlnirea cu Moșul, care a venit încărcat de cadouri.
La deschiderea Orășelului au fost prezenți și reprezentanții administrației locale, atât consilierii locali, cât și conducerea Primăriei Suceava, care, pătrunși de spiritul sărbătorilor, au colindat alături de copiii ce s-au perindat pe scenă.
Venirea lui Moș Crăciun a fost anunțată de un grup de Crăciunițe – fetele alese pentru a-i reprezenta pe cei din școli și licee în Consiliul Local al Tinerilor.
De cum a ajuns, Moșul a început să împartă cu cadouri în stânga și în dreapta, mai ales copiilor care au venit să colinde pe scenă, iar viceprimarul Angela Zarojanu și consilierii locali Monica Săndulescu s-au transformat în ajutoarele lui Moș Crăciun, oferindu-le cadouri copiilor mai mici, care nu au avut curajul să vină să cânte.
În schimb, primarul Ion Lungu i-a colindat pe sucevenii prezenți la inaugurarea orășelului, cu un colind vechi, din Bucovina.
Cinci zile de sărbătoare pentru copii
Tot primarul Sucevei a anunțat și programul inaugurării celorlalte Orășele ale copiilor, marți seara, fiind rândul celui din Obcini, de lângă Șc. Nr. 9 „Ion Creangă”, miercuri a celui din George Enescu, de lângă Liceul “Spiru Haret”, joi – a Orășelului din Burdujeni, de lângă biserica Sf. Andrei, iar vineri, a celui din Ițcani, de lângă Gară. Cu excepția Orășelului din Ițcani, care va fi inaugurat la ora 12.00, toate orășelele se vor deschide de la ora 17.00.
După cum a subliniat și Cornel Grosar, prezentatorul spectacolelor organizate pentru inaugurarea Orășelelor Copiilor, anul acesta vor fi oferite cele mai multe cadouri din ultimii șase ani – 10.000 de cadouri, grație implicării municipalității sucevene și a organizațiilor non-profit Fundația Ana și Asociația Juventus.