Moș Crăciun nu a întârziat nici în acest an cu împărțirea darurilor din partea jandarmilor, două acțiuni petrecute săptămâna trecută fiind o dovadă în acest sens.
Miercuri, 16 decembrie a.c., cadre și elevi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni au oferit pachete cu dulciuri și rechizite copiilor de la Așezământul „Mila creștină” de ocrotire socială din Dolhasca, deplasându-se apoi, cu daruri, constând în pachete cu alimente, la bătrânii de la Căminul de pe lângă Mănăstirea Bogdănești.
Două zile mai târziu, Moș Crăciun le-a făcut o bucurie și copiilor cadrelor de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava.
Pentru micuți s-a organizat un spectacol care i-a avut ca protagoniști pe actorii Teatrului de Păpuși „Vasilache” din municipiul Botoșani, manifestarea având loc la sediul IJJ Suceava.
La activitate au participat 84 de copii, iar după terminarea spectacolului aceștia au avut parte de o surpriză, fiind întâmpinați de Moș Crăciun, care le-a dăruit dulciuri și jucării.