Dacă era să se ia măsuri în privința securității din aceste țarcuri ale inconștienței tinerești care sunt cluburile, ele puteau fi luate încă de acum mai bine de zece ani. Reamintim că, în anul 2002, la clubul ieșean Maxx Space, un așezământ patronat de însuși Relu Fenechiu, a izbucnit un incendiu, cam în genul celui din localul bucureștean. S-a stârnit atunci ca acum panică și groază, au venit ambulanțele, s-au făcut intervenții chirurgicale și grefe de piele… Apoi, o fată a murit din cauza arsurilor, alți trei elevi suportând supliciile spitalului de urgențe. O fată, care până la urmă a supraviețuit, a ajuns de nu se mai poate privi în oglindă.
După cum cere datina strămoșească la noi, treaba a fost acoperită de justiție cu o mușama decorată cu frumoase motive populare. Ca nu cumva dom’ Fenechiu să aibă de suferit, căci, la ora aceea, el era un mahăr de neatins, nu un pușcăriaș împuțit ca acum. Pe deasupra, s-a considerat că un mort și un mutilat nu e propriu-zis o nenorocire, ci un bilanț aproape fericit, care nu merită să se miște vreun deșt, luându-se măsuri de preîntâmpinare.
Desigur, de acum încolo se va sta cu ochii pe cluburi ca pe niște butelii care sunt încărcate cu un potențial ridicat de explozie. Dar asemenea tragedii tot vor izbucni, chiar dacă în alte localuri, chiar dacă sub alte forme. Când nu-s incendii, atunci sunt inundații ori accidente rutiere, în care câte un maxi-taxi este burdușit cu pasageri.
Căci în România viața cetățenilor de rând nu contează în socoteala pe care și-o fac marii sforari naționali. Acest dispreț de proporții galactice este vizibil zi de zi. Uneori, el ia forme violente, cum s-a întâmplat în clubul respectiv. În aceste cazuri, șmecherii de care vorbeam nu regretă că s-a murit masiv. N-au nici o treabă cu asta, nu-i atinge nici în șpiț. Ei regretă doar mediatizarea negativă pe care asemenea evenimente o stârnesc.
