Împinși la marginea societății încă din timpul vieții, sunt dați deoparte și după moarte. Săraci, fără un adăpost deasupra capului, oamenii străzii trecuți la cele veșnice sunt îngropați prin grija municipalității, la marginea cimitirului, cu o cruce simplă pe care de multe ori nici numele nu se mai vede. Unii sunt cadavre cu identitate necunoscută, altora li s-a știut numele, dar nici în viață, nici după moarte n-au mai însemnat nimic pentru nimeni.
Numai de la începutul acestui an, șapte oameni au ajuns să fie înmormântați de municipalitate. Cinci dintre cei ajunși la mila publică nu mai aveau pe nimeni – trei din Suceava, unul din Timișoara și unul probabil din Brăila.
Printre suceveni, un bătrân de 76 de ani, o femeie de 69 de ani și un tânăr de 43 de ani. Primii doi au murit în spital și nu i-a revendicat nimeni, bărbatul de 43 de ani a fost găsit pe stradă, a fost dus la spital, dar medicii nu au mai avut ce să facă pentru el. Dintre cei șapte, doar despre trei spun cei de la Servicii Sociale că erau boschetari, ceilalți au fost doar oameni săraci și singuri.
Șefa Direcției Sociale din Primăria Suceava, Narcisa Marchitan, afirmă că, an de an, șapte până la zece persoane ajung să fie înmormântate prin mila comunității.
„Uneori reușim să găsim câte o rudă, dar fie refuză, fie spune că nu are bani să se ocupe de înmormântare. Îi ajutăm noi cu sicriul, cu crucea, până la urmă se face creștinește. Am remarcat, însă, că niciodată fostele soții n-au refuzat să-și înmormânteze soțul, oricât de amărâte ar fi fost. Cu salarii mici, cu copii în facultate, au făcut cum au putut și s-au ocupat, oricât de rău ar fi ajuns fostul soț”, a spus Narcisa Marchitan.
Primăria lucrează cu sicrie „pe stoc”
Prin preluarea responsabilității de înhumare a morților nerevendicați de familii, municipalitatea a împuternicit Serviciul Domeniului Public să se ocupe de această activitate, astfel că aici există în fiecare zi „pe stoc” măcar două sicrie și cruci. Sicrie simple, din lemn de brad, la lungime standard de 1,90 m. Lăzi goale, fără nici un ornament, în care mai aștern angajații de la morgă un cearceaf, ca să nu plece mortul pe lumea cealaltă așezat direct pe scândura goală.
Directorul de la Domeniul Public, Marian Andronache, spune că acum oamenii săi s-au obișnuit s-o facă și pe groparii. Are chiar un tâmplar angajat, care face sicriele și crucile „ca la carte”. La început, prin 1995-1996, a fost mai greu, acum au deja experiență.
„Țin minte că aveau atunci trei cadavre care stăteau de vreo patru luni la spital. Erau aproape gelatină și oamenii de la noi se cam fereau. Acum merg la morgă, iau sicriul, îl duc la cimitir, nu mai au nici o problemă”, a spus Andronache.
„Se spune că în primul an după moarte fiecare își duce crucea”
Îmbrăcați în hainele pe care le-au avut când s-au internat sau când au fost găsiți, eventual primite dintr-o donație de la morgă, „morții nimănui” ajung la groapă în cimitirul Pacea-nou în sicriu închis. Preotul le rostește rugăciunea de înmormântare după ritualul creștin-ortodox, angajații cimitirului îi îngroapă și înfig în pământ o cruce pe care de multe ori nu scrie nimic. Numele lor, atunci când se știu, rămân doar în registrele cimitirului, în eventualitatea că vreodată apare cineva din familie sau vreun prieten care să vrea să aprindă o lumânare.
Cele 15-16 cruci ale săracilor din cimitirul Pacea – nou sunt înconjurate de iarbă și flori. Nu le-a sădit nimeni, ne spune administratorul Ovidiu Perju. Semințele aduse de vânt sau de păsări de prin grădini sau din jardinierele mormintelor cu cruci de marmură din jur au găsit pământ rodnic în acest capăt de cimitir unde nu vine nimeni niciodată să aprindă o lumânare sau să spună o rugăciune de pomenire.
„Se spune că în primul an după moarte fiecare își duce crucea. Astea de lemn sunt mai ușoare, sunt mai ușor de dus”, mai spune administratorul Perju.
