Mort din cauza unui stupid accident la pescuit



Profesorul de matematică ajuns săptămîna trecută în Clinica de Chirurgie Plastică Iași cu arsuri pe 65% din suprafața corpului în urma unei electrocutări a decedat sîmbătă după amiază. Bărbatul, Vasile D., a fost adus în stare gravă la Spitalul Județean Suceava miercuri seara, cu arsuri de gradul trei și patru, după ce s-a electrocutat la pescuit. După ce i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență, medicii suceveni au decis ca bărbatul să fie transferat la Iași, date fiind rănile extinse de pe corp.
Pe timpul șederii la Unitatea de Primire a Urgențelor electrocutatul a fost conștient tot timpul și chiar a întrebat medicii în permanență de starea în care se află și despre pronostic. Vasile D. a fost adus de către cadrele Serviciului de Ambulanță Suceava la spital după ce alți pescari au chemat telefonic salvarea.
Din cele spuse de victimă și din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că vîrful undiței pe care bărbatul o avea în mînă a atins un fir electric pe cînd acesta se afla la pescuit pe rîul Suceava, pe podul CFR din Liteni. Incidentul s-a produs din cauza declanșării unui arc electric între undița din fibră de carbon și rețeaua de contact.
Medicii suceveni s-au declarat încă de la început foarte rezervați în ceea ce privește evoluția pacientului, declarînd că sînt șanse minime ca acesta să scape cu viață.