Infracțiuni

Mort de beat și fără permis, un tractorist s-a răsturnat pe un drum din Moara

Mort de beat și fără permis, un tractorist s-a răsturnat pe un drum din Moara
Mort de beat și fără permis, un tractorist s-a răsturnat pe un drum din Moara

Un bărbat de 57 de ani, din comuna Moara, a ajuns în stare gravă la spital, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat. Polițiștii au constatat că bărbatul se urcase în stare avansată de ebrietate la volan și nu avea nici permis de conducere pentru a manevra vehiculul.
Accidentul a fost anunțat miercuri după-amiază, în jurul orei 15.30, pe drumul județean 209C, în localitatea Vornicenii Mici, în timp ce tractorul se deplasa din direcția Liteni spre Drăgoiești. La un moment dat cel de la volan a pierdut controlul asupra vehiculului U 650, care s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului.
Având traumatisme multiple, bărbatul de 57 de ani a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, iar în urma investigațiilor medicale s-a stabilit drept diagnostic preliminar „policontuzii prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, traumatism toraco-abdominal, excoriații membre superioare și inferioare”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior i s-au recoltat la spital mai multe mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma verificărilor bazelor de date ale poliției s-a constatat faptul că bărbatul de 57 de ani nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital