Procurorul șef Daniel Morar a explicat, miercuri, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), diferența de ascultare și redare a interceptărilor pe care Direcția Națională Anticorupție nu le poate face fără suportul SRI sau DGIPI.
Vicepreședintele CSM, procurorul Bogdan Licu, a pus în discuție acuzațiile frecvente potrivit cărora Direcția Națională Anticurupție (DNA) efectuează interceptări.
În acest context, l-a pus pe șeful instituției, Daniel Morar, să explice procedura.
Procurorul șef al DNA, Daniel Morar, a afirmat că, în cadrul instituției pe care o conduce, există un serviciu tehnic format din ofițeri de poliție judiciară și specialiști, condus de către un procuror. Acest serviciu procedează la aplicarea ordonanțelor emise de procuror sau judecător în privința interceptărilor convorbirilor.
Morar a subliniat că acest serviciu tehnic nu este autonom și nu poate intercepta, nu poate intra în pagina logistică sau apela la rețeaua generală a SRI, ci servicul înaintează orice cerere către SRI.
Spre deosebire de alte unități de parchet, serviciul tehnic al DNA, prin ofițeri de poliție judiciară, poate asculta și reda interceptările pe care le fac SRI și DGIPI, a explicat Morar.
Tototdată, Morar a subliniat faptul că, anul trecut, serviciul tehnic a făcut obiectul unei verificări din partea unei comisii parlamentare.
Morar a mai spus că ce poate face DNA este de regulă interceptarea mediului ambiant.
Întrebat de jurnaliști – după ce Secția pentru procurori a CSM a dat aviz favorabil pentru numirea lui la conducerea Direcției Naționale Anticorupție – despre interceptările de care beneficiază DNA pe baza ajutorului SRI și DGIPI, Daniel Morar a răspuns: „Tehnic vorbind. Toate interceptările se fac pe logistica SRI, chiar și DGIPI face tot pe logistica SRI, ca să fie clar. Atât DNA, cât și Poliția utilizează pentru interceptarea convorbirilor telefonice logistica SRI, noi suntem doar beneficiarii finali”.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat, miercuri, cu unanimitate, aviz favorabil pentru numirea lui Daniel Morar la conducerea Direcției Naționale Anticorupție.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și-a susținut, miercuri, în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), propunerea de numire în funcția de șef al DNA a lui Daniel Morar, arătând că acesta este „formula cea mai potrivită pentru eradicarea corupției”.
Cătălin Predoiu și-a argumentat decizia arătând că s-a bazat pe experiența și angajamentul în lupta anticorupție a lui Daniel Morar. Totodată, Predoiu a mai spus că, în ultimele luni, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a beneficiat de o altă abordare a conducerii, axându-se pe importanța rezultatelor și mai puțin pe prezența mediatică.
În 30 ianuarie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că îl propune pe procurorul Daniel Morar în continuare la conducerea Direcției Naționale Anticorupție.
Predoiu afirma că are zece motive pentru care îl susține pe Morar la conducerea DNA. Printre motive, Cătălin Predoiu a enumerat încrederea procurorului general al României, Codruța Kovesi, în Daniel Morar, precum și faptul că acesta și-a schimbat atitudinea în ultima perioadă față de presă. Predoiu a mai invocat încrederea pe plan extern de care se bucură procurorul șef al DNA.