Un bărbat în vârstă de 64 de ani din comuna Vama, care se deplasa pe un moped, a fost lovit violent de un autoturism pe raza localității de domiciliu. Accidentul s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 17.30, pe DN 17, victima fiind luată pe capotă și proiectată pe carosabil, unde a rămas prăbușită până la sosirea ambulanței.
Mopedistul, Cornel L., care se deplasa pe direcția de mers Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, a fost lovit de un autoturism Hyundai, condus de Ion G., în vârstă de 65 de ani, din București, care venea din spatele său, pe aceeași direcție de mers.
Motoscuteristul a ajuns la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde s-a stabilit preliminar că are nevoie de cel puțin 14 zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicații.
Aseară, la câteva ore de la accident, polițiștii nu se puteau pronunța asupra modului exact în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat.
Declarațiile șoferului, ale mopedistului și ale martorilor erau contradictorii, astfel că nu s-a putut stabili cert dacă mopedistul a făcut o manevră greșită ori dacă acesta se deplasa regulamentar și șoferul l-a acroșat.