Monumentul eroului de nerecunoscut



Pe 2 iunie, de Înălțarea Domnului, conducătorii de partid și de stat în funcții în județul Suceava, dar și liderii partidelor de opoziție au avut un nou prilej de a se da patrioți.
Cu ocazia Zilei Eroilor, câțiva domni proaspăt bărbieriți, încostumați și cu priviri serioase s-au adunat în centrul municipiului Suceava, la monumentul „Bucovina înaripată”. „Bucovina înfluturată”, pentru fanii președintelui PD-L al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Domnii n-au venit singuri, ci însoțiți de niște coroane de flori pe care le-au depus în memoria eroilor. Evident, de la un astfel de eveniment nu puteau lipsi soborul de preoți și trecătorii scoși din casă de razele soarelui ca să-și plimbe plasele goale de colo-colo.
După depunerea coroanelor de flori a urmat momentul pasului de defilare executat de câțiva elevi ai Școlii de Jandarmi Fălticeni. De fapt, Școala de Jandarmi-Șomeri, o nouă armă inventată de ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș.
În timp ce domnii politicieni stăteau la pozat și la filmat, ca să-i vadă lumea cât respect au ei pentru înaintașii noștri, dr. Irina Badrajan, secretarul Asociației Medicilor Generaliști Suceava, dădea interviuri. Doamna Badrajan își exprima pentru a „n”-a oară indignarea față de bătaia de joc la care sunt supuși medicii de familie.
Câțiva profesori se întrebau dacă la bacalaureat umilirea lor va merge până într-acolo încât vor fi controlați și în chiloți înainte de a intra în sălile de examene.
Un proaspăt absolvent al Academiei de Poliție se gândea ce rost mai are să rămână în Poliția Suceava dacă va primi un salariu doar un pic mai mare decât cel al unui muncitor necalificat.
Un asistent medical se uita speriat în urmă, ca nu cumva să vină mascații după el și să-l aresteze pentru că a primit cinci lei de la o bolnavă, care i-a băgat banii în buzunar pentru a o duce și o aduce de la baie.
O funcționară dintr-un birou se gândea dacă să-și mănânce covrigul la prânz sau să-l lase până ajunge acasă, ca să aibă pe ce întinde dulceața. Fără nici o discriminare, Puterea a umilit și a sărăcit toate categoriile socio-profesionale. Categorii formate din niște adevărați eroi ai luptei pentru supraviețuire. Din cauza grijilor și a lipsei de perspectivă, unii oameni au ajuns de nerecunoscut. De aceea, domnii aceștia încostumați, care-și plimbă seriozitatea pe la diferite evenimente, ar trebui să dispună construirea unui monument al eroului de nerecunoscut. Și să depună coroane de flori la acesta. Măcar de atâta respect să se bucure medicii, profesorii și polițiștii în timpul vieții.