În prima săptămână a Postului Mare și la Denia din Joia săptămânii a cincea, Biserica noastră drept-slăvitoare ne adună pe toți în jurul analogului pentru a cânta împreună Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră. Despre autorul Canonului, despre valoarea și aplicabilitatea sa în lume vom aminti câteva lucruri în cele de mai jos.
Sfântul Andrei Criteanul
Autorul Canonului, Sfântul Andrei Criteanul, s-a născut în Damascul Siriei, în jurul anului 660 d.Hr. Adolescent fiind încă, și-a început viața monahală la Mănăstirea Sfântului Sava din pustiul Iudeii, din Ierusalim. Mai târziu a mers la Constantinopol ca reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din Insula Creta – Grecia. În anul 712, la presiunea împăratului bizantin și împotriva voinței sale, a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în anul 740 în localitatea Eresso, din Insula Lesbos – Grecia. Amintirea lui se face în fiecare an la data de 4 iulie.
Opera Sfântului Andrei Criteanul
Sfântul Andrei Criteanul a fost un bun orator și poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creștină pe care a redactat-o a fost Canonul, o nouă speță a poeziei bisericești mult mai lungă în comparație cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (opt sau nouă bucăți poetice cu structură și melodie proprii). A scris idiomele, canoane la Învierea Dreptului Lazăr, la Duminica Mironosițelor, la Nașterea Maicii Domnului, la zămislirea Sfintei Ana etc., creații din care se inspiră masiv Sfântul Teodor Studitul. A scris și un mic poem de 128 trimetri iambici în care-și exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic, din anul 651.
Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei și a pocăinței. Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept „părintele canoanelor”, fiind deci primul alcătuitor de canoane și inițiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. Însăși titulatura de „cel mare” subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de strofe, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii.
Citit în primele patru zile din întâia săptămână a Postului Mare și integral în Joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare, datorită gândurilor înălțătoare pe care le transmite, temelor necesare în viața fiecăruia (smerenia, pocăința, străpungerea inimii), precum și a profunzimii sale, devine un îndreptar și un îndrumar pentru viața noastră. Conținutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conștiință, care-i atrage atenția asupra celor săvârșite. Se poate observa alternanța a două planuri: sufletul păcătos care-și plânge păcatele pentru că nu a urmat calea drepților, ci a urmat largul drum al rătăcirii și care din străfundurile inimii strigă: „Iartă-mă! Păcătuit-am la cer și înaintea Ta!”, și cel al ființelor umane ajunse la starea de îndumnezeire, prin pocăință.
(Stelian Gomboș, Sursă bibliografică de referință: Dimitrios Tsamis, Ekklisiastiki grammatologia, Editura „Pournara”, Thessalonic, 2001, pp. 204-5; Ioannis Fountoulis, Megas Kanon, în: „Logiki Latreia”, Patriarhon Idrima Paterikon Meleton, Thessalonic, 1971, pp. 55-62; Pr. Ioan G. Coman, „Patrologia, Sfânta Mănăstire Dervent”, 1999, p. 194.)
