– Elsaco Suceava montează repartitoarele de costuri la cîteva luni după ce montează robinetele
– Mai mulți locatari din centrul municipiul Suceava care au contactat firma Elsaco pentru montarea de repartitoare încă din luna august a.c., au așteptat pînă în noiembrie pentru ca angajații Elsaco să-și termine treaba
– Directorul Elsaco Suceava, Mugur Corlățan, recunoaște aceste întîrzieri, dar le pune pe seama importurilor din Danemarca și a cererilor foarte mari
– Deși sucevenii au scos din buzunar sume considerabile pentru a-și reduce facturile la întreținere, reprezentanții Elsaco nu au instalat repartitoarele de costuri la unele blocuri nici acum, la mai bine o lună de la venirea iernii
Deși s-au hotărît încă din vară să-și monteze repartitoare de costuri pentru a plăti mai puțin în contul facturii la întreținere pe timpul sezonului rece, mai mulți suceveni nu au nici acum montate aceste aparate sau, în cazul cel mai fericit, li s-au instalat în cursul lunii octombrie sau în prima parte a lunii în curs, la mai bine de o lună de zile de la venirea iernii. Astfel, mai mulți locatari cu domiciliul în zona centrală a municipiului reședință de județ au apelat la serviciile societății Elsaco încă din luna august a.c., angajații firmei ajungînd să monteze repartitoarele în urmă cu doar cîteva zile. Exemple similare pot fi date și în cartierele George Enescu sau Obcine, unde reprezentanții Elsaco au montat imediat robinetele la calorifere, „uitînd” de ceasurile care înregistrează consumul, în tot acest timp proprietarii de locuințe fiind taxați tot la paușal. Directorul societății Elsaco, Mugur Corlățan, a precizat, ieri, că, din cauza faptului că repartitoarele sînt importate din Danemarca și din cauza cererii mari, s-ar înregistra și întîrzieri în activitatea firmei, adăugînd însă că și sucevenii se fac vinovați de întîrzierea lucrărilor de montare a repartitoarelor de costuri. „Sînt și clienți care nu țin seama de anunțurile pe care le punem noi la blocuri, nu sînt de găsit acasă cînd sînt căutați de oamenii noștri. De obicei robinetele se montează în aceeași zi cu repartitorul, dar din cauza numărului mare de cereri sînt și cazuri cînd repartitoarele se montează mai tîrziu, după o programare. Noi ne-am făcut o programare, cererea a fost mare, în lunile iulie și august am avut probleme cu importurile de repartitoare”, a declarat Mugur Corlățan, directorul Elsaco Suceava. Potrivit acestuia, obligația contractuală a firmei față de client intervine abia după montarea aparatului care înregistrează consumul de energie termică, nu după instalarea robineților care ajută la reglarea temperaturii dorite. Cu alte cuvinte, Elsaco Suceava, pentru a „prinde clientul în mînă”, imediat după ce este contactată de reprezentatul unei scări de bloc trimite un angajat să monteze robinetele, iar aparatele electronice de înregistrare a consumului sînt instalate mult mai tîrziu. În tot acest timp societatea Elsaco se joacă pur și simplu cu nervii sucevenilor care au făcut eforturi financiare pentru a reduce cheltuielile lunare cu încălzirea locuinței. „Contractul se semnează în momentul în care se montează repartitorul, nu atunci cînd montăm robinetele pe calorifere. Oferim o garanție de 36 de luni pentru repartitoare, dar nu se acordă garanție și pentru robinetele blocate cu impurități, aceasta este problema societății Termica”, a explicat directorul Elsaco Suceava.
Mugur Corlățan a explicat că repartitoarele pe care le comercializează societatea sa sînt importate din Danemarca, prețul unuia fiind de 1.230.000 de lei vechi, plătibili pînă pe data de 30 a lunii viitoare instalării sau în 3, 6 sau 12 rate lunare. Elsaco este una din cele patru firme autorizate să monteze repartitoare în municipiul Suceava și deține, conform declarațiilor lui Mugur Corlățan, o cotă de piață de aproximativ 25-30%. Printre nemulțumirile sucevenilor care au optat în acest an pentru contorizarea consumului de energie termică se numără și faptul că la calculul facturii pentru luna trecută nu s-au luat în considerare consumurile indicate de afișajul repartitorului. „Luna trecută am citit consumul de pe repartitoare și le-am depus în cutia adusă de cei de la Elsaco, dar nu a venit nimeni de la această firmă pentru le lua. De la asociație ni s-a spus că ni s-a pus din oficiu un consum și am plătit tot ca înainte”, a spus Ileana Aramă, locatara apartamentului nr. 7 din blocul 14 de pe strada Republicii, imobil aflat în spatele magazinului Bucovina. Locuitorii acestui bloc, compus din două scări cu cîte 12 apartamente fiecare, reclamă că, din luna martie a acestui an de cînd și-au pus repartitoare de costuri pentru căldură, aceste aparate provoacă un zgomot insuportabil. ” Bîzîiala asta este așa de la început, din primăvară, zgomotul îi deranjează și pe locatarii de la scara A. Parcă împușcă cu mitraliera cînd deschidem căldura de la robinetul caloriferului”, a adăugat Ileana Aramă. O situație similară cu cea înregistrată la apartamentul 7 este întîlnită și la apartamentul nr. 4, unde locuiește Maria Rotundu. „Este o gălăgie infernală, aceste aparate rag ca un animal. Noaptea se aude pînă la ultimul etaj gălăgia. Muncitorii de la firma care a montat repartitoarele au venit de două ori, dar fără folos. Nici nu știm cum se calculează căldura, nu ni se spune cum se calculează căldura. Trebuie să dau căldura numai la doi, dacă dau căldura mai tare trezesc tot blocul”, a afirmat Maria Rotundu. Mai mult de atît, locuitorii acestui bloc reclamă și indolența și disprețul cu care sînt tratați de angajații Elsaco cînd sînt solicitați să intervină pentru a repara aparatele defecte. „Săptămînă trecută, cînd a venit un muncitor de la Elsaco la domna Rotundu să repare defecțiunea, m-am dus și eu să vorbesc cu el. Pur și simlu m-a dat afară din apartamentul vecinei mele. La început cînd îi sunam blocau și telefonul. Sînt vecini care au repartitoarele blocate, caloriferele dau căldură, dar nu se înregistrează consumul”, a declarat Cecilia Caziuc, o altă locatară tratată cu dispreț de firma care i-a montat repartitoarele. Directorul Mugur Corlățan a pasat vina pentru zgomotul produs de pornirea repartitoarelor în curtea asociației de proprietari și a locatarului care și-a montat o centrală termică de apartament. „Acolo s-a produs un dezechilibru termic, au tăiat vasul de expansiune cînd locatarul de pe scară și-a montat o centrală termică, au tăiat și zonele de aerisire. Asociația are obligația să refacă instalația, să se facă o reechilibrare a instalației”, a motivat directorul Elsaco Suceava. Cît privește modul de plată a agentului termic în luna octombrie, Corlățan a spus că se va face o factură cumulată pe lunile octombrie și noiembrie pentru a se putea regulariza consumurile. „Se va face o factură cumulată și se va scădea ce s-a plătit în octombrie. Luna octombrie a fost prima lună cînd s-au luat în considerare la calculul facturii la încălzire repartitoarele. Nu se plătește mai mult”, a conchis Mugur Corlățan.
