Economie

Montarea GPS-urilor pe utilaje a diminuat cheltuielile CJ cu deszăpezirea cu două milioane de lei

Consiliul Județean Suceava a cheltuit cu întreținerea drumurilor județene în iarna 2013-2014 suma de 3,5 milioane de lei, cu două milioane de lei mai mică față de cea cheltuită iarna trecută, când de la buget au fost consumate 5,5 milioane de lei. Șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a declarat că economiile realizate s-au datorat atât iernii mai ușoare comparativ cu iarna trecută, dar și montării de GPS-uri pe utilajele de intervenție.
„Montarea de GPS-uri pe utilaje ne-a ajutat foarte mult la diminuarea cheltuielilor, pentru că am facturat exact cât utilajul s-a aflat pe traseu la intervenție”, a declarat Nechifor. De întreținerea drumurilor județene se ocupă un consorțiu format din firmele Calcarul Pojorâta, Big Conf Botoșani și Conbucovina Suceava, care are încheiat un contract multianual cu Consiliul Județean. Rețeaua de drumuri județene a județului Suceava însumează aproximativ 1.100 de kilometri.

Recomandări

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Șoldan salută solidaritatea CJ Galați, care a alocat un milion de lei pentru sinistrații din județul Suceava

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor